Cum să recunoști persoanele care abuzează de copii
Cazurile de abuz asupra minorilor s-au înmulțit în ziua de azi și este foarte important ca un părinte să recunoască semnele care demaschează o astfel de persoană. Punctăm încă de la început că persoanele care comit abuzuri asupra copiilor nu au trăsături fizice caracteristice și reușesc să câștige cu multă ușurință simpatia celor mici.
Devin prieteni de familie
Persoanele care abuzează de copii nu au o problemă în a câștiga încrederea celor mici, ba mai mult, reușesc să câștige și încrederea părinților. Astfel de persoane sunt foarte sociabile, atente cu cei mici, întotdeauna pe placul lor, și încearcă să lege o relație de prietenie cu familia copilului, dispunând de multă răbdare în acest sens.
Sunt persoane cunoscute
Știm că pare greu de crezut, dar studiile o certifică. Conform Asociației Americane de Psihologie, doar în 10% dintre cazuri copiii au fost abuzați de un străin, 30% dintre copiii abuzați sexual au fost victime ale unei rude, iar 60% au fost abuzați de o persoană cunoscută.
Păstrează lucruri de-ale copilului
Un prim semn pe care părinții îl pot observa este faptul că celui mic îi lipsesc lucruri personale, jucării, care se află în posesia „prietenului de familie”, acesta folosindu-se de diferite explicații mincinoase pentru care le deține.
Lucrează cu copiii
Cei care abuzează de copii sunt, în majoritatea cazurilor, persoane care, prin meseria lor, interacționează cu cei mici. Poate fi vorba de îngrijitori, bone, educatori, antrenori, astfel încât pentru un părinte este imposibil de suspectat o altfel de legătură cu copilul.
Se folosesc de trucuri
Persoanele care abuzează de copii se folosesc de trucuri pentru a câștiga simpatia celor mici. De cele mai multe ori, aceste trucuri sunt jocuri cu tentă sexuală pe care cel mic nu le poate percepe în acest mod. În plus, ei sunt capabili să afle „secrete” ale copiilor pe care să le folosească ca pe o sursă de putere asupra acestora, șantajându-i emoțional.
Explicația comportamentului agresorului
Persoanele care abuzează de minori sunt total lipsite de empatie, nu regretă și nu se simt vinovați pentru faptele comise, sunt sociopați și, în majoritatea cazurilor, comportamentul lor este o repercusiune a faptului că au fost abuzați sau maltratați în propria copilărie.
Sfaturi pentru părinți
În primul rând, părinții nu trebuie să-și lase copiii singuri și nesupravegheați. În al doilea rând, trebuie să investigheze în profunzime trecutul persoanelor în grija cărora rămân copiii, mai ales dacă este vorba de bonă. De asemenea, trebuie să-i explice copilului riscul de a avea încredere în necunoscuți și să-i explice că nimeni nu are dreptul să-i atingă părțile intime sau să-l pună să ascundă lucruri față de ei. În plus, este important să fie atenți la schimbările de dispoziție ale copilului și să-i ceară să povestească cum și-a petrecut ziua. Pe de altă parte, cât timp copilul este minor, părintele trebuie să-i urmărească îndeaproape activitatea pe rețelele de socializare, inclusiv să cunoască parolele copilului pentru a monitoriza mesajele private.
Citeşte şi Ce le determina pe femei sa ramana intr-o relatie abuziva?