Cum se cucereste femeia de azi
Evolutia societatii a condus la o schimbare majora a mentalitatii, atat in randul femeilor, cat si al barbatilor, motiv pentru care sfaturile parintilor si bunicilor nostri in materie de seductie s-ar putea sa nu mai fie compatibile cu prezentul si sa dea gres. Daca ai avut cateva tentative de a cuceri o femeie si toate au fost esuate, poate este momentul sa faci un update la acest capitol.
Femeia de azi vs femeia de ieri
Femeia de azi este o frantura din femeia de maine, dar niciodata nu va mai fi o copie a femeii de ieri. Cu alte cuvinte, femeile de azi s-au schimbat din toate punctele de vedere fata de femeile de odinioara, atat ca aspect fizic, cat si din punct de vedere emotional, psihic si sentimental. De exemplu, daca acum zeci de ani femeile cu forme voluptoase erau apreciate, ei bine astazi, majoritatea barbatilor se simt atrasi de femeile slabe, cu dimensiuni de manechin. Insa acesta este cel mai superficial criteriu de diferentiere.
De-a lungul timpului, femeile s-au incadrat pe directia de evolutie tot inainte si au reusit in prezent sa preia carma in multe domenii de activitate care le apartineau pana acum doar barbatilor. Femeia de azi este sigura pe ea, se impune, este independenta, este ambitioasa, hotarata si inteligenta, este curajoasa, individualista, este activa in toate zonele de interes, este, intr-un singur cuvant, o feminista, insa nu uita sa fie gospodina, sotie iubitoare si mama grijulie si chiar am adauga, usor egoista si egocentrista. Rezultatul? Femeia de azi este mult mai pretentioasa si daca nu te ridici la nivelul asteptarilor ei, poti fi doar un partener de weekend si atat.
Femeia de azi se cucereste mai greu?
Acestea fiind spuse, am putea crede ca femeia de azi se cucereste mai greu decat femeia de odinioara si s-ar parea ca nu am da neaparat gres. Daca inainte era de ajuns ca barbatul sa placa o femeie pentru a-i cere mana sau, mai putin de atat, casatoriile erau aranjate de parinti, in ziua de astazi nu se mai practica nici macar la casele regale acest obicei. In schimb, emanciparea femeii are si dezavantajele ei avand in vedere ca femeile se lasa mai usor cucerite astazi si tind sa experimenteze mult mai mult pana la a ajunge la altar cu un barbat. Una peste alta, cu siguranta, in prezent, barbatii au nevoie de mult mai mult pentru a cuceri o femeie, insa fara a fi neaparat valabila afirmatia ca femeia de azi este mai greu de cucerit (cu toate ca este). Femeile au devenit mai sofisticate si teama de a ramane nemaritate s-a dizolvat in neant, prin urmare sunt mult mai critice cu barbatul din fata lor si au asteptari mult mai mari decat de a le oferi un inel si un acoperis deasupra capului.
Florile, aliat sau dusman?
Daca inainte barbatii care erau atrasi de o femeie nu ezitau sa-i cumpere flori, ba chiar era unul dintre trucurile de seductie de baza, in ziua de azi am intalnit femei care detesta sa primeasca flori. Nu am vrea sa vorbim despre o involutie la acest capitol, ci am vrea sa credem in continuare ca florile sunt un aliat atunci cand vrei sa cuceresti o femeie (depinde de femeie) si sa-i expui intentiile serioase si de viitor. In plus, este o forma de respect care denota sensibilitate si buna crestere. Credem noi, in ziua de astazi, oferirea florilor a devenit un criteriu care delimiteaza o categorie de barbati de alta. Si da, femeile sunt in continuare atrase de barbatii care fac acest gest, in aparenta banal, in profunzime deosebit. Vrem sa ne impunem sa credem ca femeia de azi inca apreciaza un gentleman si, de asemenea, vrem sa ne impunem sa credem ca un astfel de barbat nu este considerat „de moda veche”. In caz contrar, incotro ne indreptam?
Fa totul diferit!
Internetul si existenta site-urilor de socializare a transformat procesul de cucerire. Daca, de exemplu, vrei sa cuceresti o persoana in mediul online, va trebui sa ai o abordare diferita. Complimentele nu mai sunt suficiente, iar scrisorile de dragoste nu pot fi inlocuite cu „like-uri”, prin urmare, ar trebui sa dai dovada de multa inventivitate pentru a obtine o intalnire la o cafea. Si sfatul nostru nu se opreste aici. Daca-ti place persoana respectiva, va trebui sa o surprinzi, sa faci totul altfel decat au facut ceilalti inaintea ta. Femeia de azi apreciaza autenticitatea. In plus, femeia de azi este mult mai deschisa la nou si uraste monotonia, prin urmare ai o gama larga din care sa alegi arma de seductie potrivita.
Cauta emotiile comune
Daca-ti place o persoana, insa nu aveti pasiuni si hobby-uri comune, astfel incat sa va dati intalnire in astfel de contexte pentru a va cunoaste mai bine, este recomandat sa cauti emotiile comune. Cu siguranta, exista! De exemplu, ascultati genuri de muzica diferite, tu rock, ea house? Cum ar fi daca v-ati da intalnire intr-un club unde se asculta jazz? Doar amandoi iubiti muzica. Tu iubesti muntele, ea marea? Mergeti intr-o scurta excursie la Cazanele Dunarii, la Vulcanii Noroiosi sau, de ce nu, intr-un picnic la padure. Conexiunile emotionale sunt extrem de importante in acest secol al vitezei, mizeaza pe asta!
Sfat: Femeia de azi are tendinta de a cuceri ceea ce-si doreste, ceea ce o atrage, prin urmare, mai in gluma, mai in serios, trebuie sa fii ceea ce ea si-ar dori sa fii.