Cum tratam problemele ovariene
Ovarele sunt organe feminine pereche de forma migdalelor, situate lateral de uter. Rolul lor este de a produce estrogeni, progesteron dar si de a elibera lunar, prin procesul ovulatiei, cate un ovul din cele cateva mii existente. Prin fecundarea acestuia de catre un spermatozoid ia nastere embrionul si astfel apare sarcina.
Afectiuni ovariene descoperite la controalele ginecologice de rutina
–infectii ale ovarelor: fie sunt ovarele infectate, fie sunt infectate organele pelvine si infectia se transmite ovarelor. Cauza lor frecventa este lipsa mijloacelor de contraceptie si transmiterea bolilor pe cale sexuala iar tratamentul consta in antibioterapie;
-chistul ovarian: este un folicul ovarian mai mare de 2 cm si apare in urma eliberarii ovulului din ovar, fiind ca un sac umplut cu lichid. Majoritatea chisturilor sunt normale si se numesc functionale (fiind foliculare sau luteale); in timp, acestea se micsoreaza si in 3 luni de obicei dispar fara tratament sau cu tratament antiinflamator;
-sindromul ovarelor polichistice: consta in aparitia unor chisturi de dimensiuni mici din cauza foliculilor ovarieni care s-au blocat sub suprafata ovarului, nemaiputandu-se elibera ovulul. Simptomele sunt: reducerea la jumatate a numarului de cicluri dintr-un an sau lipsa menstruatiei, sangerari anormale, par in exces pe fata, spate, abdomen, acnee, matreata, tulburari ale dispozitiei, durere pelvina, crestere in greutate, hipertensiune, infertilitate. Tratamentul de urmat este bazat pe hormoni (progesteron, estrogen) pentru a restabili regularitatea menstruatiilor;
-insuficienta ovariana prematura (sau menopauza prematura) se intalneste la femeile aflate in jurul varstei de 40 ani si consta in faptul ca ovarele nu mai produc hormoni, cauzand astfel infertilitate. Se manifesta prin bufeuri, transpiratii, iritabilitate, uscaciune vaginala si se trateaza cu hormoni estrogeni, suplimente de calciu si vitamina D;
-tumori ovariene: deseori sunt benigne si fara simptome. In aceasta situatie se poate efectua o interventie chirurgicala pentru a exclude un cancer.
De retinut:
Unele probleme ovariene pot fi prevenite si tratate prin adoptarea unui stil de viata sanatos care sa contina o alimentatie bogata in morcovi, sfecla, lamai, suplimente cu Zn, vitaminele A, E si C.
Text: Farmacist Diana Iacob