De știut când te pregătești pentru a doua sarcină
Fericirea și iubirea pe care primul copil o aduce în viața unei mame nu se poate cuantifica în cuvinte, însă venirea celui de-al doilea copil este la fel de specială și binecuvântată ca prima dată. Sunt momente frumoase care vor veni, însă trebuie ca mama să fie conștientă de schimbările ce vor urma, trebuie să-l ajute pe copilul mare să înțeleagă și să accepte venirea unui nou membru în familie.
Ce se va schimba în viața mamei?
O dată cu venirea celui de al doilea copil pe lume, poate fi într-o primă etapă o perioadă copleșitoare pentru mamă, pentru că trebuie să se ocupe de ambii copii. Poate să fie obositor, chiar și înainte de naștere pentru că îngrijirea copilului mai mare necesită mult consum de energie.
Mama trebuie să știe că cea mai solicitantă perioadă este lăuzia, adică până la 6-8 săptămâni când va încerca să-i facă bebelușului un program de hrănire și de somn, în timp ce răspunde la nevoile copilului mai mare. O schimbare pozitivă pe care o aduce al doilea copil este încrederea în propriile abilități, cunoștințe și experiența de la primul copil. Lucrurile care păreau dificile cu primul copil, alăptarea, banalele răceli sau boli, schimbatul scutecelor, la cel de-al doilea copil totul decurge mai ușor.
Mama trebuie să aibă grijă să încerce să ajute copilul mare să se adapteze la noua situație ținând cont că el are o serie de emoții, de la entuziasm la gelozie sau chiar resentimente. În cazul în care primul copil nu a învățat să vorbească și nu își poate verbaliza sentimentele, s-ar putea întoarce la comportamentele sale anterioare, cum ar fi suptul degetului mare, astfel că el folosește vorbirea pentru bebeluș pentru a atrage atenția.
Dacă primul copil este mai mare și-ar putea exprima sentimentele testându-i răbdarea mamei, uneori refuzând să mănânce sau să facă lucruri adecvate vârstei sale. Aceste probleme sunt însă de scurtă durată până când cel mare se va obișnui cu noul membru al familiei. Mama trebuie să-și petreacă un timp doar cu copilul mare, să citească povești, să deseneze, să se joace împreună, astfel încât să-l facă să se simtă important și nicidecum neglijat. Trebuie explicat copilului mare că nou-născutul plânge, nu se poate hrăni sau schimba singur și are nevoie de ajutorul tuturor.
A doua sarcina mai ușoară decât prima?
Studiile arată că a doua sarcină este mult mai ușoară decât prima. Mama știe care sunt etapele și pentru ea nu mai este un necunoscut. Daca prima naștere a fost naturală, cel mai probabil și a doua va fi la fel, iar travaliul care a durat 16-18 ore prima dată, acum nu v-a depăși 10 ore. Dacă mama a făcut prima dată operație cezariană, poate să știe că la a doua naștere poate încerca natural. Din punct de vedere fizic mama este probabil foarte obosită după naștere mai ales dacă nașterea a decurs cu dificultate sau dacă este vorba despre o operație cezariană.
Farmaciile Catena intampina mamicile, dar si femeile care se pregatesc sa ramana insarcinate, cu un nou card, Mama si Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de pana la 22%.