Declinul fertilitatii feminine, odata cu varsta
Rezerva ovariana
Pe masura ce inainteaza in varsta, femeile prezinta o fertilitate din ce in ce mai redusa. Aceasta diminuare are loc gradual, odata cu fiecare aniversare, dar si odata cu fiecare menstra lunara.
Acest fenomen este dur, poate pentru unele femei implacabil, insa cum nu se poate mai firesc.
Spre deosebire de barbati a caror productie de spermatozoizi este nelimitata pe durata intregii vieti, femeile au la dispozitie un numar limitat de ovule. Cu alte cuvinte, din pacate, femeile dispun de o rezerva limitata de material genetic.
Ceasul biologic feminin
Chiar daca pentru unele cititoare pare uimitor, ceasul biologic al femeii isi incepe numaratoarea inca de la nastere. Pare de necrezut, nu-i asa?
Ei bine, la doar douazeci de saptamani de viata intrauterina, fetusul feminin detine aproximativ sapte milioane de ovule, insa pana in momentul nasterii acest numar se reduce la aproximativ doua milioane de ovule. Mai departe, numarul ovulelor descreste considerabil. Astfel ca la varsta pubertatii, fetele vor avea doar trei sute de mii de ovule la nivelul fiecarui ovar.
In perioada fertila, doar trei sute de ovule vor ajunge la maturizare pentru a fi alternativ eliberate din fiecare ovar in fiecare luna.
Ce se intampla cu restul ovulelor?
Restul ovulelor se degenereaza in mod natural si treptat, pana in momentul in care femeile intra la menopauza, adica in jurul varstei de cincizeci de ani.
Acest fenomen biologic procesual de degenerare se instaleaza indiferent daca femeia este insarcinata, sau are cicluri menstruale normale, sau foloseste metode contraceptive, sau urmeaza tratamente pentru infertilitate.
Studiile de specialitate au demonstrat faptul ca fumatul poate accelera degenerarea ovulelor. Acest lucru va conduce la aparitia menopauzei precoce, sub varsta de patruzeci de ani.
Riscurile scaderii rezervei ovariene
Statistic vorbind, o femeie care are treizeci de ani detine doisprezece la suta din rezerva ovariana cu care s-a nascut, iar o femeie de patruzeci de ani mai detine numai trei la suta. Astfel ca probabilitatea de a ramane insarcinata este mult diminuata odata cu varsta.
Se pare ca, in timp ce rezerva ovariana se reduce, are loc si o depreciere a calitatii ovulelor ramase. Aceasta depreciere implica anumite riscuri precum cresterea incidentei trisomiilor (prezenta a trei copii ale unui anumit cromozom in loc de doua) mai ales in cazul femeilor trecute de treizeci si cinci de ani. Un exemplu de o astfel de trisomie este Sindromul Down (trisomia 21), care este intalnit mai frecvent la femeile mai in varsta.
Text: Ioana-Corina Marcu
Consilier psihologic – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei