Depresia de inceput de an
Fiecare inceput de an vine cu o serie de asteptari realiste sau mai putin realiste, impuse de noi insine sau de societatea in care traim.
Schimbari dramatice in alimentatie, felul in care ne ingrijim corpul, aspiratii profesionale uriase, curatenie in anturaj, aceleasi promisiuni fata de sine pe care le facem de ani intregi. Toate par realizabile in noaptea trecerii intre ani, dar la lumina zilei par mai degraba greutati decat aspiratii si astfel apare nesiguranta, stima de sine scade considerabil, iar sentimentul de deznadejde ii copleseste pe cei mai multi.
Cum ne protejam de astfel de sentimente?
Asteptari realiste. In primul rand, trebuie sa ne acceptam limitele, sa le atingem si apoi sa incercam sa le depasim. Evident ca nu devii sportiv de performanta intr-o luna, mai ales daca sportul a lipsit cu desavarsire pana la momentul actual, dar poti incepe schimbarea in viata ta cu pasi marunti, dar siguri. Cea mai grea parte in orice schimbare din viata noastra este dedicatia. Odata inceput procesul transformator, oricat de marunt si lipsit de importanta pare, cheia e sa nu abandonam cu usurinta. Schimbari mici, realizabile sunt secretul unor modificari de lunga durata in viata noastra.
Schimbarea incepe ACUM, nu neaparat pe 1 ianuarie sau pe 1 februarie. “Incep dieta pe 1 ianuarie”, “Ma las de fumat de luni”, sunt doar replici de care ne agatam de fiecare data, fara a intelege ca la nivel inconstient sunt doar amanari pana cand gasim alte scuze mai bune, care ne spun de fapt ca nu suntem pregatiti de schimbare. Studiile arata ca determinarea de moment, deciziile luate brusc au rata de succes mult mai mare decat schimbarile planificate. ACUM, AZI, indiferent ca e miercuri, 23 februarie sau ora 14:00, ACUM este momentul ideal pentru o schimbare radicala. Evitand termenele nerealiste, ne protejam de dezamagiri constante.
Exprima sentimentele. Nu ajuta pe nimeni sa fii secretos! Oamenii tari, cu caracter puternic, nu se tem sa isi arate vulnerabilitatile, iar tristetea, dezamagirea sunt sentimente ca oricare altele din paleta de emotii umane. Vorbeste cu cineva, spune cum te simti si cere ajutorul. Daca nu ai pe cineva in familie sau un prieten de incredere, poti apela oricand la ajutor specializat sub forma unor sedinte de psihoterapie. Astfel de bucuri de expertiza si discretia unui profesionist, iar beneficiile sunt pe masura!
Iesi din casa. Cand totul pare gri si trist, cand totul pare fara de lumina, iar tot universul pare ca e impotriva ta, nu sta adancit in singuranta apartamentului. Da sansa destinului sa scoata in fata ta fie oameni interesanti, fie experiente relevatoare. Nimic productiv nu se intampla in zona ta de confort.
Vezi fericirea din lucrurile marunte. A te bucura de simplitatea din viata ta e o abilitate ce se poate invata. Incearca sa te bucuri de apusul soarelui, de frumusetea naturii, de o cafea buna sau un parfum fin. Grijile tot acolo o sa fie, dar nu le mai da sansa sa te secatuiasca emotional constant. Pare absurd sa te bucuri de ce e oricum al tau si la indemana, dar la fel de absurd e sa te consumi pentru probleme, fara sa le gasesti o solutie.
Trebuie urmarita si frecventa aparitiei starilor de tristete sau de melancolie. E normal ca de cateva ori pe an sa avem cateva zile mai putin optimiste, dar daca starile persista mai mult de 2 saptamani constant, daca apar modificari in comportament, daca apare insomnia sau dereglari de alimentatie, atunci poate fi vorba de depresie si necesita interventia unui psihiatru sau psihoterapeut. Recomandata e colaborarea dintre cei doi pentru rezultate cat mai bune si rapide. Depresia e o boala grava, adesea ignorata, desi odata instalata afecteaza pe termen lung calitatea vietii.
Citeste si Partenera ta de cuplu are o personalitate anxioasa? Cum sa te comporti cu ea
Text: Lupu Florentina-Natalia, consilier psihologic