Dieta gravidei: ce să mănânci în timpul sarcinii
O dietă echilibrată și sănătoasă este recomandată și bine-venită în orice moment al vieții, însă este indicată în mod special la femeile care sunt însărcinate sau care planifică o sarcină.
Importanţa alimentației corecte în sarcină
O alimentație corectă și echilibrată va contribui la bună evoluție a sarcinii și o bună dezvoltare a fătului aflat în creștere. De asemenea, alimentația va ajută și organismul femeii să treacă mai ușor prin schimbările majore cu care se confruntă corpul datorită sarcinii. Nu în ultimul rând, este foarte important controlul kilogramelor care se vor acumula inevitabil pe parcursul avansării sarcinii. Acumularea unui exces ponderal necontrolat poate atrage după sine o serie de complicații asociate sarcinii, ce pot pune în pericol atât mama, cât și fătul. Multe paciente pot experimenta o senzație permanentă de foame sau pot ceda în fața „sfaturilor” insistente ale familiei/anturajului de a „mânca pentru doi”. Nu este cazul să faceți excese alimentare, nici măcar în eventualitatea unei sarcini gemelare.
Sarcina nu este momentul dietelor stricte
În mod clar, sarcina nu este momentul dietelor stricte. Din contră, gravidele trebuie să consume alimente cât mai variate și sănătoase pentru a beneficia de echilibrul optim de nutrienți necesari. Mesele regulate și încercarea de a nu sări peste micul dejun sunt esențiale pentru o dietă echilibrată. Acestea vor ajuta la evitarea „ronțăitului” dintre mese.
- Fructele și legumele sunt recomandate în special la gravide. Ele asigura aportul de vitamine și minerale necesare bunei dezvoltări embrionare. De asemenea, fructele și legumele furnizează și o cantitate însemnată de fibre, asigurând digestia și tranzitul, de multe ori deficitar în sarcină, prevenind astfel constipația. Nu uitați să le spălați bine cu apă înainte de consum pentru a preveni diverse boli care pot apărea. Aportul de fructe și legume recomandat este de 5 porții zilnice sub diverse forme: crude, congelate, sucuri etc.
- Carbohidrații reprezintă o sursă importantă de energie necesară în timpul sarcinii. De asemenea, contribuie la aportul de vitamine și fibre necesar organismului. Carbohidrații ar trebui să fie prezenți la fiecare masă.
- Proteinele ar trebui și ele consumate zilnic. Sursele de proteine ce ar trebui utilizate în timpul sarcinii sunt carnea, ouăle, fasolea și nucile.
- Este preferabil ca produsele din carne să fie cât mai proaspete, provenite de la animale crescute natural, să fie gătite corespunzător și să nu aibă grăsime în exces. Este contraindicat consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic sau provenită de la animale bolnave, din cauza riscului crescut de apariție a toxoplasmozei.
- Consumul de peşte este, de asemenea, recomandat în timpul sarcinii, evitând și aici consumul de peşte crud sau insuficient preparat termic. Acest lucru este necesar ca urmare a faptului că poate conține bacterii sau virusuri care pot produce toxiinfecții alimentare. Există, totodată, anumite specii de pești care ar trebui evitați în sarcină, cum ar fi tonul crud, din cauza conținutului ridicat de mercur, peștele spadă, rechinul etc. Totuși, tonul la conservă este permis.
- Consumul de sushi este, de asemenea, permis în sarcină atât timp cât carnea folosită a fost congelată anterior sau se folosește peste crescut controlat. Majoritatea paraziților și ochisturilor mor în urma procesului de congelare.
- Laptele și preparatele din lapte sunt recomandate a fi consumate zilnic. Ele trebuie să fie preparate termic sau pasteurizate. Se recomandă evitarea brânzeturilor moi, cu mucegaiuri, din cauza potențialului de a coloniza mai ușor diverse bacterii (ex: listerioza). Brânzeturile tari pot fi consumate în siguranță.
- Dulciurile, produsele de patiserie, ciocolata și alte alimente cu conținut crescut de calorii și grăsimi ar trebui să fie consumate doar în cantități mici și ocazional.
Text: Dr. Stavri Andreea
Medic specialist obstetrica-ginecologie