Disfuncția erectilă, simptome, cauze și tratament
Disfuncția erectilă reprezintă imposibilitatea obținerii sau a menținerii unei erecții pentru întreținerea de raporturi sexuale. Se poate și ca erecția să fie completă, dar de o durată prea scurtă pentru ca actul sexual să fie să satisfăcător pentru ambii parteneri. Pentru a putea fi tratată eficient, trebuie să fie înțelese cauzele reale ale disfuncției erectile. Acestea pot fi prevalent organice sau prevalent psihologice, cele psihologice fiind specifice mai ales bărbaților tineri. În situația bărbaților care au depășit vârsta de pe 40 de ani, factorii organici joacă un rol mai important în declanșarea disfuncției erectile. Cu toate acestea, factorii psihologici se regăsesc la toți pacienții cu disfuncție erectilă.
Se consideră că disfuncția erectilă este o afecțiune specifică secolului 20 și secolului 21, dar nu pentru că a fost descoperită recent ci datorită faptului că abia acum a fost înțeles mai bine felul în care se declanşează. De asemenea, tratamentele care pot vindeca această afecțiune au fost și ele puse la punct abia în ultima sută de ani.
Pentru bărbații cu probleme de potență, farmaciştii Catena recomandă produsul Potent Forte de la Naturalis. Extractele vegetale fortifiază organismul, cresc tonusul fizic, intelectual și sexual. Mai multe detalii despre acest produs, găsiți AICI.
Simptomele disfuncției erectile
Aproape sigur, orice bărbat poate să ajungă să se confrunte cu probleme de erecție cel puțin o dată în decursul vieții. Indiferent dacă este vorba despre oboseală sau despre stres, se poate să existe momente în care actul sexual să fie imposibil. Consumul exagerat de alcool sau fumatul excesiv pot afecta în mare măsură capacitatea de a obține și de a menține erecția. Cu toate acestea, dacă nu este o întâmplare care să se repete, este probabil să nu suferiți de disfuncție erectilă. Dacă este un eveniment izolat, nu aveți motive reale de îngrijorare.
Sunt simptome pe care, dacă persistă pentru mai mult de trei luni, nu este recomandat să le ignorați. Este bine să cereți ajutorul medicului în cazul în care erecția nu poate fi obținută în niciun fel, indiferent dacă vorbim despre act sexual sau despre masturbare. De asemenea, trebuie să consultați medicul dacă nu reușiți să obțineți o erecție suficient de fermă pentru a permite actul sexual sau dacă nu o puteți menține pe parcursul contactului.
Cauzele disfuncției erectile
Trebuie înțeles faptul că excitația este rezultatul unui proces amplu, în care sunt implicați mulți factori. Pentru ca totul să funcționeze, la excitație contribuie atât creierul și hormonii cât și starea generală psihică, mușchii, vasele de sânge și nervii. De cele mai multe ori, disfuncția erectilă este consecința funcționarii defectuoase a unuia sau a mai multor factori dintre cei amintiți anterior. Tulburările de natură sexuală se manifestă în cazul celor mai mulți pacienți atunci când se ajunge la un cumul de factori psihici și fizici. Anxietatea, de exemplu, poate fi motivul apariției disfuncției erectile sau poate agrava problema.
Bolile de inimă, hipertensiunea arterială, diabetul sau obezitatea se numără printre principalele cauze ale disfuncției erectile. De asemenea, un impact negativ asupra potenței au și colesterolul ridicat, sindromul metabolic, sau scleroza multiplă. Boala Parkinson, tulburările de somn, dar și tratamentul pentru adenom de prostată și cancer, pot să declanșeze disfuncția erectilă. Consumul de droguri, fumatul și alcoolismul se numără de asemenea printre factorii care favorizează disfuncția erectilă. Un rol negativ asupra potenței îl au și unele medicamente, ca de exemplu antidepresivele, antihistaminicele, antihipertensivele și analgezicele.
Complicațiile disfuncțiilor sexuale
Complicațiile disfuncției erectile au legătură directă cu viața sexuală nesatisfăcătoare. Bărbații pot ajunge să sufere serios din cauza anxietății și a stresului pe care le provoacă imposibilitatea obținerii erecției. Stima de sine scade simțitor, apar și probleme de fertilitate, iar până la problemele în cadrul cuplului e doar un pas.
Atunci când satisfacția dispare și se instalează frustrarea, în cazul multor bărbați cu disfuncție erectilă se ajunge la depresie acută. În situația în care nu există un dialog deschis între parteneri, se poate ca relația să aibă de suferit. Specialiștii recomandă ca bărbații care au această problemă să aibă grijă să se odihnească suficient, să își ocupe timpul cu activități cât mai plăcute și să nu evite ședințele de terapie.
Prevenție
Pentru a reuși să preveniți cu succes problemele generate de disfuncția erectilă, ideal este să mențineți pe cât posibil un stil de viață sănătos și să tratați la timp afecțiunile de care suferiți. Tratarea bolilor cronice este o măsură care poate ameliora impotența. Nu evitați să mergeți la controale medicale de rutină și să includeți în programul zilnic măcar câteva exerciții fizice.
Ajutorul specializat poate fi de folos bărbaților la care apare depresia sau anxietatea, fiind esențial să reducă în cât mai mare măsură stresul. Renunțarea pe cât posibil la alcool și tutun ajută de asemenea în prevenirea disfuncției erectile.
Diagnostic
Diagnosticul disfuncției erectile poate fi stabilit de cele mai multe ori în urma unei examinări fizice și a unei anamneze. În situația în care bărbatul suferă de o boală cronică sau există suspiciuni în legătură cu o altă problemă de sănătate, medicul va recomanda anumite teste suplimentare. Analizele de sânge pot stabili dacă pacientul suferă de diabet sau de boli cardiace și pot evidenția nivelul de terstosteron.
De asemenea, pentru a diagnostica disfuncția erectilă, medicul va avea nevoie de rezultatele unor teste de urină sau de ecografie Doppler, ecografia fiind utilă în evaluarea circulației sângelui la nivelul penisului. Este posibil, pentru a afla dacă pacientul suferă de depresie, să fie nevoie și de examinare psihologică.
Tratament
În cele mai multe dintre cazuri, atunci când este tratată afecțiunea care favorizează disfuncția erectilă, problema se rezolvă. În situația pacienților cu boli cronice, tratarea respectivei boli constituie primul pas obligatoriu pentru vindecarea disfuncției erectile. Desigur, în funcție de severitatea cu care se manifestă și de cauza care o generează, disfuncția erectilă poate fi tratată și în alte feluri. Se pot folosi medicamente, injecții și supozitoare uretrale, se poate apela la terapia de substituție cu testosteron și la dispozitive cu vid. Dincolo de consilierea psihologică, ce poate juca un rol esențial în tratarea disfuncției erectile, se poate ca medicul să sugereze inclusiv un implant penian.