Doi din cinci medici spun că sănătatea lor mintală s-a înrăutățit de la debutul pandemiei
Acestea sunt concluziile unui studiu care a fost publicat în Jurnalul Britanic de Medicină, studiu la care au participat nu mai puțin de 6610 medici de pe tot cuprinsul Angliei. La întrebarea referitoare la starea lor de bine din punct de vedere mintal, 43% dintre medici au declarat că în ultimele luni s-au înmulțit situațiile în care au avut probleme din cauza depresiei, a anxietății, a stresului, a suprasolicitării sau a altor afecțiuni de acest fel.
65% dintre medicii englezi nu cred că serviciile locale de sănătate pot face față situației
6 procente dintre medicii chestionați au preferat să nu răspundă, în timp ce 12% dintre ei susțin că s-au confruntat cu neplăceri din punct de vedere al sănătății mintale, însă nimic nou, cu care să nu se fi confruntat înainte de pandemie. Dincolo de aceste cifre, 39% dintre medicii englezi care au participat la acest sondaj declară că nu au avut nicio problemă legată de serviciu, indiferent de contextul pandemiei de coronavirus.
De asemenea, medicii englezi și-au exprimat îngrijorarea vis a vis de felul în care poate fi gestionată situația pacienților care nu au legătură cu COVID-19, mai ales având în vedere forța celui de-al doilea val al pandemiei. Cei mai mulți dintre medici, 72%, spun că nu cred că serviciile sociale pot face față situației, la fel cum aproximativ 65% dintre ei nu cred nici că serviciile locale de sănătate au posibilitatea de a se descurca în față numărului copleșitor de noi cazuri.