Dragostea intre persoanele de nationalitate, cultura, religie diferite
O relatie de dragoste, un parteneriat sau o casatorie cu o persoana diferita cultural, religios, de o alta nationalitate, rasa poate fi o provocare unica si poate oferi, de asemenea, unele oportunitati pentru dezvoltarea personala sau a cuplului.
Oriunde in lume exista acest tip de relatii, in unele state existand un procent mai mare, in altele, procentul este mai mic, in functie de exigentele infuzate de social, politic, religie sau cultura. Se pare ca statele occidentale au mai mare deschidere spre a accepta casatoria intre parteneri diferiti din punct de vedere religios, cultural sau care apartin unor rase diferite, Statele Unite avand aproximativ 40% de astfel de mariaje.
Cercetatorii au oferit explicatii posibile pentru aceste tendinte in crestere:
- Cuplurile au mai multe sanse de a se casatori in afara barierelor religioase, culturale, etnice etc.;
- Cuplurile devin mai independente de familie, experimentand astfel de relatii;
- Imigrantii ofera cunostinte localnicilor despre cultura si religia lor, expunerea la aceste diferente insufland dorinta de acceptare si de implementare a noi curente, noi perspective etc.;
- Cuplurile interrasiale au o probabilitate crescuta de a se casatori atunci cand au un nivel de educatie similar sau o perspectiva globala asupra lucrurilor, limite rasiale slabe, nu tin cont de barierele lingvistice sau diferentele de culoare, diferentele culturale, de statut etc.
Alegerea unui partener potrivit
In alegerea partenerului de viata contribuie in mare masura valorile si convingerile noastre despre lume si viata, dar, implicit, si factorii culturali si religiosi. Atat evaluarea compatibilitatii intre valori, credinte, traditii culturale si religioase, cat si evaluarea potentialului rolurilor in familie (cum ar fi, de exemplu, cresterea copiilor, impartirea treburilor casnice, sustinerea materiala etc.) sunt filtre prin care partenerii privesc relatia si potrivirea reciproca.
In ceea ce priveste credinta religioasa, unele studii arata ca, in cuplurile care nu impartasesc aceleasi convingeri teologice, frecventa conflictelor, a dezacordurilor si riscul de separare sunt mai mari. Participarea religioasa comuna in randul cuplurilor se pare ca aduce cu sine o mai mare satisfactie maritala. De asemenea, si gradul de religiozitate mai ridicat este un predictor puternic pentru adaptarea maritala si intareste consolidarea ideologica a unui stil de viata in cuplu.
Cuplurile de diferite etnii sau rase pot experimenta incidente care implica prejudecati sau discriminare, dezaprobare si presiune sociala in familii sau cercurile de prieteni. Ca atare, relatia poate deveni stresanta si greu de protejat. Relatia poate deveni stresanta si din cauza unor stiluri de comunicare diferite a partenerilor implicati, a unor valori, credinte, norme culturale diferite. Dar nu toate casatoriile interculturale sunt stresante si predispuse la separare. Cei ce reusesc sa constientizeze imaginea sociala si potentialele cenzuri care le-ar putea limita capacitatea de a se integra in comunitatea existenta reusesc sa se concentreze pe ce este mai important, si anume fericirea lor – care este mai presus de orice altceva. Ei vor considera diferentele dintre ei ca puncte forte care le extind orizontul si vor imbogati relatia, vor acorda atentie si vor negocia asteptarile si posibilele nemultumiri, transformand posibilele conflicte in negocieri pentru dragoste, toate acestea contribuind la extinderea viziunii lor asupra vietii.
Gestionarea diferentelor in cadrul relatiilor interculturale
- Cuplul care va crea si se va ghida dupa conceptul „noi” bazat pe prietenie, obiective comune, angajamente etc. asigura reducerea stresului si contribuie la o perspectiva pe termen lung;
- Partenerii vor privi diferentele ca pe puncte forte, si nu ca pe bariere in dezvoltarea si fericirea lor;
- Asigurarea unei comunicari sincere bazate pe emotii si sentimente care va contribui, de asemenea, la ajustarea in jurul diferentelor si care va ajuta la gasirea sprijinului din partea celor din jur;
- Stabilirea unor limite cu familiile de provenienta si comunitatea pentru a reduce impactul prejudecatilor si discriminarii;
- Acordarea de timp si spatiu familiilor pentru acceptarea unui partener de etnie, rasa, religie sau cultura diferita;
- Respectul si toleranta fata de tagmele de provenienta si fata de dificultatile de adaptare la un mediu diferit, la norme si credinte diferite − pentru a construi un climat de intelegere si conexiune in cuplu.
Text: Psiholog Ionela-Janina Sabou