Ecografiile: periculoase sau nu?
Examinarea ecografică este o metodă imagistică medicală de diagnostic, care se bazează pe proprietatea undelor ultrasonice de a străbate mediile biologice si de a fi reflectate, fapt care permite obținerea de informații morfologice și funcționale despre majoritatea aparatelor și sistemelor organismului uman.
Ecografia în sarcina este o metodă de diagnostic si are marele avantaj că nu este invazivă sau mai bine spus în unele cazuri este minim invazivă și permite obținerea informațiilor în timp real, informații care pot fi stocate și reproduse cu ușurință. Trebuie să ținem cont că imaginea descrisă pe ecranul ecografului nu reprezintă o realitate biologică, ea reprezentând o realitate biologică, rezultată prin prelucrarea ecourilor produse de unda ultrasonică la nivelul suprafeței de examinat.
Utilizarea examenului ecografic în timpul sarcinii a devenit o metodă curentă în aprecierea caracteristicilor fetale și materne. Investigația ecografică obstetricală include examinarea de bază, examenul amănunțit al fătului pentru decelarea defectelor funcționale și anatomice, aprecierea stării fătului și examinarea complementară unor investigații invazive ( biopsie de vilozități coriale, amniocenteza, recoltarea sângelui fetal în uter). Tehnica modernă de explorare obstetricală este reprezentată de ecografia în timp real după cum am spus anterior, care evaluează parametrii în trei dimensiuni ale spațiului. Aparatele ecografice actuale permit obținerea imaginilor dinamice, element foarte important în explorarea fătului. Sondele folosite sunt abdominale, cu o frecvențe de 3,5-5 Mhz si transvaginale de 5-7 Mhz, ambele cu baleiaj automat și ușor de utilizat.
Ecografia în obstetrică necesită în afara sondei abdominale și a sondei transvaginale și un aparat Doppler cuplat. Efectul Doppler permite studierea parametrilor dinamici ai circulației sanguine, mai precis curgerea sângelui în arterele ombilicale, în arterele fetale , mai ales în cele cerebrale.
Câte ecografii trebuie să facă o gravidă?
Pentru supravegherea sarcinilor normale se recomandă practicarea sistemică a patru examene ecografice. Primul examen se realizează pentru determinarea debutului sarcinii și precizarea datei probabile a nașterii. Acesta se recomandă să se facă între săptămânile 6-9 de amenoree.
Al doilea examen include ecografia de trimestrul I si bitestul care se face între săptămâna 11-13,6 zile. A treia examinare se face între săptămânile 21-23 de amenoree și include studierea morfologică a fătului, cât și pentru depistarea tulburărilor precoce ale creșterii intrauterine. A patra examinare ecografică se efectuează la 32-33 de săptămâni de sarcină pentru aprecierea creșterii fetale, a prezentației, a localizării placentei și pentru depistarea anomaliilor morfologice cu apariție tardivă, cum ar fi cele renale sau cerebrale.
Sarcinile patologice necesită o supraveghere regulată în funcție de patologie. Aceeași conduită se aplică și în cazul antecedentelor familiale sau personale car orientează spre existența unei malformații.
Efectele biologice ale ultrasunetelor
Leziuni tisulare apar doar în cazul expunerii prelungite în câmp imobil, acest lucru nu se întâmplă în cazul ecografiei diagnostice. Studiile efectuate până astăzi nu au demonstrat efecte teratogene ale ultrasunetelor folosite în scop diagnostic și nu au demonstrat o acțiune mutagenă a ultrasunetelor, dar nu poate fi exclusă posibilitatea favorizării unui factor mutagen. Până în prezent nu există niciun efect negativ dovedit al ultrasunetelor utilizate în diagnosticul medical, se impune totuși prudență, examinările ecografice mai ales în obstetrică doar cu indicație clinică. Examinările repetate nu aduc niciun amănunt în plus, fiind descrise efectul acestora asupra urechii interne a fătului și în mărirea frecvenței limitării creșterii intrauterine.
Farmaciile Catena întâmpină mămicile, dar şi femeile care se pregătesc să rămână însărcinate, cu cardul Mama şi Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de până la 22%.