Expunerea la soare in timpul sarcinii − recomandari si atentionari
Expunerea la soare in timpul sarcinii reprezinta contactul direct al gravidei cu razele solare si, implicit, cu spectrul luminos ultraviolet. Aceasta expunere directa la razele solare poate constitui cheia declansarii unor evenimente mai putin placute pe perioada sarcinii.
Insolatia la gravida
Principalul risc pentru o gravida si pentru produsul de conceptie este reprezentat de instalarea fenomenului patologic numit insolatie. Pentru ca o gravida sa poata intelege cu adevarat riscurile la care se expune in perioadele caniculare si nu numai, trebuie sa cunoasca principale aspecte clinice ale insolatiei. Intai de toate, insolatia reprezinta o urgenta medicala ce determina scaderea metabolismul general, instalarea fenomenului de vasodilatatie periferica. Vasodilatatia perifica conduce la scaderea tensiunii arteriale, iar de aici va creste frecventa cardiaca, ceea ce conduce, implicit, la instalarea hipertermiei. Odata parcursi acesti primi pasi in debutul insolatiei, apare fenomenul de deshidratare care este influentat direct de timpul de expunere la razele solare, caldura ambientala la sol si umiditatea din atmosfera.
Principalele simptome ale insolatiei la pacienta gravida sunt:
– temperatura corporala crescuta (ca in cazul febrei);
– senzatia de epuizare, insotita de cefalee cu varsaturi tipice in jeturi si senzatia de ameteala;
– perceperea palpitatiilor la inima;
– in cazuri grave, lesin cu pierdere de constienta;
– dureri si crampe musculare, oboseala, slabiciune.
Tenul hiperpigmentat la gravida
O alta situatie mai putin placuta raportata de pacientele gravide in perioada sarcinii si secundar expunerii la soare este reprezentata de aparitia petelor de hiperpigmentate, cu localizare in special in zona fetei. Specialistii medicali inca dezbat aceasta situatie, deoarece inca sunt discutii medicale cu privire la aparitia si persistenta acestor pete, iar cauza se pare a fi timpul crescut de expunere la soare la orele amiezii (atunci cand razele UV sunt la nivel maxim), combinata cu dereglarile nivelurilor hormonale specifice perioadei de gravidie. Principala recomandare in acest caz este evitarea expunerii directe la razele solare in timpul orelor de canicula.
Recomandari medicale
Principalele recomandari medicale in cazul insolatiei la femeia gravida sunt:
– repaus la orizontala intr-un mediu racoros, asezarea in pat sau direct pe plaja pe nisip ud, dar cu ridicarea picioarelor mai sus fata de nivelul capului (ajuta intoarcerea venoasa);
– apel la 112 si solicitarea unui echipaj medical la fata locului in cazurile insotite de lesin si pierdere de constienta. Atentie: daca pierderea constientei este insotita de lipsa respiratiei si a pulsului, se vor executa manevrele de masaj cardiac si respiratie gura la gura pana la sosirea echipajului medical de urgenta, cu mentiunea ca se introduce sub gravida, in zona lombara pe partea dreapta a acesteia, prosoape de plaja daca varsta produsului de conceptie este inaintata. Aceasta procedura de introducere a prosoapelor de plaja, haine sau orice altceva in timpul acordarii primului ajutor medical la gravida este specifica doar in cazul acordarii primului ajutor medical pacientelor gravide si are rolul de a preveni compresia efectuata de produsul de conceptie pe vasele mari de sange, de a facilita, deci, intoarcerea venoasa in timpul masajului cardiac.
Farmaciile Catena intampina mamicile, dar si femeile care se pregatesc sa ramana insarcinate, cu un nou card, Mama si Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de pana la 25%.
Text: Dr. Hetea Andreea, Obstetrica-Ginecologie