Fără anxietate și depresie de sărbători!
Anxietatea și depresia de sărbători pot apărea atât la persoanele cu un istoric de acest gen de tulburări, suferind în general o amplificare, dar și la persoanele care, dintr-un motiv sau altul, se simt copleșite de această perioadă. Și, în speical în contextul pandemiei de coronavirus, care ne obligă să stăm departe de oamenii dragi. Deși, în general, sărbătorile sunt asociate cu momente plăcute, ele vin împreună cu multe așteptări și presiuni și, de multe ori, chiar și cu un volum mai mare de muncă. Toate acestea, pot favoriza declanșarea anxietății și a depresiei.
Ce favorizează anxietatea?
Anxietatea este o stare de neliniște, de teamă, care nu are o cauză clară. Ea este resimțită ca o tensiune constantă însoțită de o așteptare mai mult sau mai puțin conștientizată de a se întâmpla ceva rău. Aceasta poate apărea în situații de stres sau oboseală, sau atunci când persoana asociază anumite situații cu evenimente negative.
Anxietatea poate fi ceva punctual, pe perioade scurte, sau poate deveni în unele cazuri o stare de fond aproape permanentă. Dacă primul caz este unul des întâlnit și pe care, în general, oamenii îl pot gestiona singuri, pentru anxietatea generalizată este recomandată consilierea sau psihoterapia.
Presiunea sărbătorilor
Pe lângă partea plăcută, de a petrece timp cu cei dragi și a face schimb de cadouri, sărbătorile vin de multe ori însoțite și de foarte multă presiune. În general, ele reprezintă și o perioadă de reflecție, în care un om poate vedea ce anume a realizat și ce nu, cât este de singur sau nu, având loc, practic, o evaluare a ultimei perioade sau chiar a întregii vieți.
În plus, din cauza așteptărilor legate de sărbători, mulți oameni se simt stresați dacă nu se încadrează în imaginea idealizată a altora. Astfel, mulți fac eforturi pentru a crea acea imagine a sărbătorilor fericite și liniștite, uneori mascând chiar adevăratele relații din familie sau cuplu pentru a avea o imagine pozitivă de suprafață.
Un alt aspect care poate cauza oboseală, depresie și anxietate este volumul mare de muncă premergător sărbătorilor. Uneori, la serviciu poate crește volumul de muncă pentru a finaliza toate sarcinile înainte de vacanța de sărbători. În funcție de propriile așteptări și concepții, unii oameni pot ajunge la un volum foarte mare de muncă, oboseală și, implicit, stres încercând să realizeze perfect aceste sarcini.
Anxietatea și depresia de sărbători
Având în vedere această presiune a sărbătorilor, nu este surprinzător că unele persoane se pot simți copleșite, obosite, frustrate, depresive sau anxioase. Se pare că anxietatea de sărbători, adică acea teamă nedefinită care apare în apropierea acestor evenimente, afectează aproximativ 10% din români.
Apariția anxietății sau a depresiei pot fi puse pe seama oboselii sau stresului, dar poate avea legătură și cu trăsăturile unei persoane sau cu situația în care se află. Cele mai afectate sunt persoanele care au trecut de curând printr-o despărțire sau alte evenimente dureroase, persoanele bolnave, persoanele singure și cele care, dintr-un motiv sau altul, se simt singure sau neiubite. Pentru cei care trăiesc aceste stări în general, acestea se poate accentua în aceste perioade.
Cum salvăm Crăciunul în ciuda pandemiei
Pandemia COVID-19 și impunerea măsurilor stricte ne-au afectat destul de tare psihicul, și situația se poate intensifica în această lună magică. Restricţiile pentru reuniunile de familie, anularea majorităţii tradiţiilor festive, târgurile de Crăciun și veselia din magazine care să păstreze măcar un pic din spiritul Crăciunului, ne fac să vedem viața cu alți ochi, iar comportamentul fiecăruia dintre noi este afectat.
Este trist să îți petreci sărbătorile de iarnă la distanță față de cei dragi, dar trăim într-un secol în care cei mai mulți dintre ei sunt la un click distanță. Nu-ți pierde abilitatea de a găsi partea plină a paharului, indiferent de greutăți și gândește-te că nu ești singur în toată situația asta.