Femeia care iubeste prea mult vs barbatul care iubeste prea mult
Exista multe articole si carti despre femeile care iubesc prea mult, s-au format chiar si grupuri de suport pentru a veni in ajutorul lor. In cartea „Femei care iubesc prea mult”, Robin Norwood mentioneaza ca aceste femei asociaza indragostirea cu durerea. Au o mare teama de abandon si de a nu fi iubite, astfel ca stau in relatii abuzive, culpabilizandu-se inutil.
Dar despre barbatii care iubesc prea mult nu s-a scris si nu s-a studiat aproape nimic. Nu degeaba ii numim sexul tare, facand referire probabil la natura lor cerebrala si la disponibilitatea emotionala mai redusa. Selectia naturala i-a inzestrat cu aptitudini de vanator, iar societatea a incurajat multa vreme acest lucru. Au o capacitate mai mare de a-si masca sau vindeca ranile, refugiindu-se in munca sau sport.
Evident ca exista si barbati care iubesc prea mult si care nu sunt constienti aproape deloc de ceea ce se intampla cu viata lor. Unii dintre ei nici macar nu admit faptul ca femeia pe care o iubesc nu este potrivita pentru ei, ca nu se va schimba si ca relatia nu va functiona niciodata. Mentinerea dramei emotionale le confera un soi de identitate, un fel de suferinta tacuta, o atitudine total diferita de cea a barbatilor care trateaza aspru o femeie. Acestia, la fel ca femeile care iubesc prea mult, nu doar spera ca partenera lor sa se schimbe, ci se si invinovatesc pentru ca lucrurile nu functioneaza cum trebuie.
Exista doua categorii de barbati care se abat mai usor de la regula iubirii sanatoase:
- Barbatii trecuti de prima tinerete care dezvolta obsesii pentru femei tinere si frumoase, incarcand sa le puna lumea la picioare. Le acorda prea multa atentie si le coplesesc cu daruri scumpe in speranta ca vor ajunge mai usor la inima lor. Sansele ca tot devotamentul lor nepretuit sa nu fie apreciat sunt destul de mari, deoarece pot deveni sufocanti, generand un dezechilibru intre a da si a primi. Toata suferinta lor provocata de respingere se transforma cu usurinta in agresivitate si planuri de razbunare; asadar, ar trebui evitati.
- Barbatii romantici care idealizeaza iubirea si cred cu putere in mitul iubirii unice, atotiertatoare. Sunt aceia care fac imposibilul pentru a fi mereu pe placul partenerei si cu cat va fi mai respins, cu atat dulcegariile lui se vor inmulti.
Caracteristicile barbatilor si femeilor care iubesc prea mult:
- Provin din familii in care nevoile lor emotionale nu au fost indeplinite;
- Din cauza carentelor de afectiune din copilarie, se apropie mai usor de persoane indisponibile emotional, pe care incearca sa le schimbe; lipsa sigurantei si a confortului emotional din copilarie se transforma mai tarziu in nevoia de a controla partenerul;
- Masca cel mai des folosita este cea a salvatorului, a persoanei care este mereu langa tine cand ai nevoie de ajutor;
- Sunt mai predispusi la diferite adictii, cum ar fi consumul de alcool si diferite substante nocive si au o tendinta mai accentuata de a dezvolta depresii de diferite forme;
- Sunt dependenti de durerea emotionala;
- Sunt mult mai in contact cu modul ideal de rezolvare a unei situatii decat cu realitatea;
- Au o tendinta accentuata de a se apropia de persoane cu probleme si o capacitate redusa de a-si asuma responsabilitatea fata de propria persoana;
- Femeile nu sunt atrase de barbati calmi, echilibrati si interesati de ele, considerandu-i plictisitori.
Constientizarea tiparelor gresite de raportare la o relatie si acordarea unei atentii sporite propriei persoane pot conduce la cresterea stimei de sine si a increderii in propriile forte. Astfel ca atat femeile, cat si barbatii prea iubitori se pot schimba si pot alege un partener potrivit pentru o viata de cuplu sanatoasa.
Text: Psiholog Dana Comanescu