Fertilitatea, influențată de deficitul de vitamina D
Vitamina D, sau „vitamina soarelui” – așa cum mai este cunoscută, poate fi asimilată în organism prin unele alimente și suplimente, dar și ca urmare a expunerii la razele soarelui. Efectele pozitive ale vitaminei D asupra corpului uman sunt multiple. Este benefică pentru femeile care își doresc un copil, pentru că poate favoriza îmbunătățirea fertilității și evoluția unei sarcini cât mai sănătoase.
Mai multe studii de specialitate arată faptul că deficitul de vitamina D în perioada sarcinii poate fi asociat unui risc mai mare de naștere prematură. De asemenea, deficitul de vitamina D poate să ducă și la apariția altor afecțiuni în cazul femeilor însărcinate, precum diabetul gestaţional sau preeclampsia. Cercetătorii consideră că rata de succes a tehnicilor care presupun reproducere asistată va fi din ce în ce mai mare. Unii dintre specialiștii care studiază problema sunt din ce în ce mai încântați de rezultatele pe care le obțin folosind vitamina D.
Vitamina D și beneficiile ei
Vitamina D este extrem de importantă pentru sănătatea organismului, în primul rând pentru că ajută la absorbția calciului și la menținerea unor oase puternice. Tot datorită studiilor efectuate pe acest subiect s-a putut înțelege cât de mult ne influențează vitamina D starea generală de sănătate. Efectele ei pozitive sunt atât de complexe încât acționează și la nivelul altor organe, nu doar al celulelor osoase. Vitamina D interacționează cu țesutul adipos, cu sistemul imunitar, cardiovascular și nervos, cu pancreasul și glanda tiroidă.
S-au demonstrat efectele benefice ale vitaminei D și în tratarea sau ameliorarea unor boli cronice, ca de exemplu obezitatea și diabetul. Vitamina D este folositoare și în cazul pacienților cu boli autoimune, boli cardiovasculare, cancer sau demență. Prezența vitaminei D ajută și la menținerea nivelului de fosfor din sânge și la formarea dinților. Un alt efect este acela de reducere a numărului de fracturi nonvertebrale.
Metabolismul este similar pentru vitaminele D3 și D2, de aceea este greu de făcut diferența între cele două. Este foarte important de reținut faptul că aproximativ 80% din aportul de vitamina D rezultă din producția pielii, restul de aproximativ 20% rezultând din aportul oral. Este bine să știți că vitamina D poate fi obținută dacă va expuneți la lumină naturală dimineața, între orele 7 și 10. Nu este obligatoriu să fie soare puternic, poate fi chiar și ascuns de nori, important este ca lumina să fie naturală.
Simptomele deficitului de vitamina D
Deficitul de vitamina D, în cazuri severe, poate face ca oasele să devină fragile. Astfel de situații pot fi întâlnite la copiii cu probleme de dezvoltare, care suferă din cauza durerilor osoase și a deformărilor articulare. Printre simptomele deficitului de vitamina D la copii se numără de asemenea salbiciunea musculară și durerile musculare.
În cazul adulților, deficitul de vitamina D nu se manifestă neapărat foarte clar. Simptomele pot să includă oboseală, dureri ale oaselor, crampe și spasme musculare, slăbiciune musculară, dar și tulburări ale dispoziției. În situația unora dintre persoanele cu deficit de vitamina D se poate instala chiar depresia.
Ce legătură există între carența de vitamina D și fertilitate?
Extrem de multe persoane au probleme din cauza deficitului de vitamina D. Este o diferență foarte mare între necesarul de vitamina D al organismului și cantitatea care se regăsește real în corp. Faptul că deficitul de vitamina D poate influența negativ fertilitatea se bazează pe studii observaționale.
Deficitul de vitamina D și fertilitatea masculină
Din punct de vedere al fertilității masculine, trebuie menționat faptul că vitamina D poate să afecteze nu numai calitatea și numărul spermatozoizilor, ci și motilitatea sau morfologia lor. S-a dovedit prin cercetare că există un efect pozitiv al vitaminei D în ceea ce privește calitatea spermei și concentrația de testosteron. Medicina se află într-un punct în care mai este nevoie de studii suplimentare care să evidențieze adevăratul fel în care vitamina D acționează în prezența hormonilor sexuali masculini.
Trebuie înțeles în ce fel influențează vitamina D producția de spermă, indiferent că este vorba despre bărbați fertili sau infertili.
În ce fel este afectată fertilitatea feminină de deficitul de vitamina D?
În cazul femeilor, deficitul de vitamina D poate influența rata de succes în situația fertilizării în vitro. Atunci când nivelul vitaminei D în sânge este suficient de mare, șansele de obținere a unei sarcini prin implantarea unui embrion sunt mult mai bune. Cercetătorii care au ajuns la această concluzie sugerează faptul că deficitul de vitamina D ar putea favoriza infertilitatea, dar sunt de acord că mai trebuie efectuate multe experimente suplimentare pentru a se asigura că ipoteza este perfect adevărată.
Sindromul ovarelor policistice constituie una dintre cauzele majore ale infertilității în situația femeilor. Cele care suferă din cauza acestei afecțiuni și au deficit de vitamina D pot avea tulburări endocrine sau metabolice. Frecvența ciclului menstrual poate fi îmbunătățită prin administrarea într-o formă sau alta a vitaminei D, vitamină care are influențează pozitiv și nivelul lipidelor. S-au făcut și câteva studii care arată că un nivel crescut de vitamina D în organism ar putea să protejeze împotriva endometriozei, însă nu concludente și nu suficiente pentru niște concluzii clare.
Surse naturale de vitamina D
Prezența vitaminei D în organism are un rol extrem de important din punct de vedere al activității cardiovasculare, al sănătății oaselor indiferent de vârstă, al activității celulelor nervoase și a sănătății mintale. De asemenea, un aport suficient de vitamina D poate ajuta la prevenirea apariției cancerului. În timpul verii este mai simplu, pentru că este produsă chiar de piele ca reacție a expunerii la razele soarelui. În timpul iernii este bine să consumăm anumite alimente care să ne ajute să rezolvăm deficitul de vitamina D din corp. De exemplu, o cană cu suc de portocale vă poate asigura jumătate din necesarul de vitamina D pentru o zi, iar 200 de grame de ciuperci 20% din necesar.
Unele dintre sursele cele mai bogate în vitamina D sunt produsele din soia și cereale integrale, ouăle, peștele și laptele. Conform opiniei specialiștilor, uleiul de peste este un produs excelent pentru persoanele cu deficit de vitamina D. Codul, somonul și macroul sunt printre peștii cei mai bogați în vitamina D. Gălbenușul de ou este o altă sursă preferabilă pentru îmbunătățirea nivelului de vitamina D în organism, două ouă întregi fiind suficiente pentru o zi. O cană cu lapte poate să asigure aproximativ 15 – 20 % din necesarul zilnic. Tot aproximativ 15% din acest necesar îl asigură și o porție de cereale integrale consumate la micul dejun, în timp ce o cană cu lapte de soia asigură 30%. Soia și derivatele din soia sunt printre cele mai bune surse vegetale de vitamina D.
Farmaciştii Catena recomandă Vitamina D3 Forte, supliment alimentar de ajutor în ceea ce privește calitatea spermei și concentrația de testosteron. Mai multe detalii despre produs găsiţi AICI.