Fricile copiilor în funcţie de vârstă
Toți copiii, indiferent de vârstă, dezvoltă anumite frici. Unele sunt provocate de reacțiile oamenilor care au în grijă copilul, unele sunt provocate de colectivitate, iar unele sunt genetice, în legătură directă cu instinctele de supraviețuire. În timp ce unele frici au explicații logice, altele sunt inexplicabile, crează celor mici stări puternice de anxietate și le afectează considerabil calitatea vieții.
De ce apar fricile la copii?
Frica este o reacție naturală, care are ca prim scop protejarea copilului în calea pericolului, pentru a-i slava viața. Există frici care au explicații logice, precum frica de înalțime, frica de abandon, dar unele par exagerate, fără substanță, cum ar fi frica de clovni sau de alimente acre (acerofobie).
Cel mai adesea, adulții sunt cei care induc cele mai consumatoare frici prin amenințările pe care le adresează copiilor lor. De câte ori nu am auzit construcții de tipul: „Dacă nu stai cuminte, te mănâncă lupul!” sau „Stai cuminte, altfel te las aici!” iar acest tip de frază, spusă poate de nervi, nu neapărat cu rea-voinţă, sunt foarte greu de gestionat de micuții ușor de influențat. Chiar dacă cel mai sigur, nu o sa fie abandonați, în sufletul lor a fost sădită îndoiala și o fărâmă de frică.
Sunt situațiile special, acelea în care fricile apar subit și se transforma în angoase consumatoare, dar și acelea sunt gestionabile cu puțin ajutor specializat, și cel mai adesea, există și o predispoziție genetică sau un comportament copiat de la părinții sau bunicii depresivi.
Care sunt fricile în funcție de vârstă?
- 0-2 ani – Când vine vorba despre bebeluși, acestora rar li se poate transfera frica, dar cel mai adesea le este frică de lumina puternică, de zgomotele puternice, le e frică să nu fie scăpați din brațe, iar după vârsta de 7 luni, le poate fi frică să nu fie abandonați atunci când persoana care îi îngrijește părăsește camera. Aceste frici sunt instinctive și le asigură supraviețuirea.
- 2-6 ani – Aceasta este etapa de dezvoltare în care realul și fictivul se amestecă și încurcă, iar copiii pot dezvolta frică de monștri imaginari, continuă frica de abandon, se sperie de fenomenele care nu le înțeleg și adesea de oamenii mascați, vopsiți, diferiți. Se poate întâmpla să le fie frică de animalele mari sau de aspecte pe care nu le înțeleg și asupra cărora nu au control.
- 6-12 ani – Pe măsură ce încep să înțeleagă aspecte mai complexe ale lumii înconjurătoare, fricile se transformă în aspecte sociale: apare frica de penibil, de respingere, le este frică de ridicol și de moartea părinților sau a persoanelor dragi. Poate continua frica de necunoscut.
- 12-18 ani – pentru adolescenți, în această etapă dispar fricile ușoare, care au legătură cu aspectele pe care nu le pot înțelege și apar fricile legate de acceptarea în grupul dorit, frica de eșec academic sau dezamăgirea aparținătorilor. Adesea, adolescenților le e frică de acnee, de trăsături deformate ale corpului, țin foarte mult la imaginea de sine.
Ce e normal și ce e patologic în fricile copiilor?
După cum am expus mai sus, frica are scopul ei, frica îl păzește pe copil de pericol și îi trage semnale de alarmă atunci când simte pericolul. Cu toate astea, frica poate deveni paralizantă, poate afecta calitatea vieții în mod dramatic. Așadar atunci când un copil nu poate mânca, nu poate dormi, nu se poate bucura de viața lui, atunci frica trebuie combătută și de un specialist, nu doar de părinți.
Cum îi ajutăm pe cei mici să își depășească fricile?
Este nespus de frustrant pentru un părinte să vadă că al lui copil este speriat, iar dacă frica lui pare absurdă, scade și nivelul de toleranță. Oricare ar fi frica, orice l-ar speria și oricât de absurd ar părea, copilul trebuie să știe că părinții îl iubesc, ajută și susțin cum pot ei mai bine. În niciun caz nu trebuie ridiculizat, bruscat sau jignit, ci ajutat cu blândețe să își depășească fricile.
