Horoscop dragoste Peşti – anul 2021

Cei născuți în zodia Pești sun preocupați de spiritualitate anul acesta, dar și de familie, fie că este vorba de formarea unui cămin, fie de consolidarea relațiilor de familie. Perioada mai-iulie poate fi benefică nativilor în plan personal și relațional, fiind vorba de ingresul lui Jupiter, guvernatorul lor și planeta oportunităților, în zodia lor. Totuși, atenție la entuziasm pentru că va și retrograda aici Jupiter, și va pune multe contexte sub semnul întrebării. Ceea ce este important de punctat pentru anul 2021 este că nativii Pești au, în sfârșit, ocazia să scape de trecut, să-l dizolve, să-l vindece și să pornească pe un nou drum în viață. Perioada aprilie-mai este benefică iubirii și mulți Pești își pot întâlni jumătatea, pot începe noi relații sau pot lua decizia în cuplu de a deveni părinți. Posibile perioade tensionate în cuplu vor fi cele în care Mercur, guvernatorul relațiilor lor, va retrograda, adică în luna februarie 2021, în iunie 2021, dar și în septembrie-octombrie, când va retrograda chiar în sectorul intimității, deci poate aduce în față teme legate de încredere, fidelitate, dar și bani și buget comun.