Impactul sarcinii in viata de cuplu
Conform specialistilor in domeniu, cuplul si familia sunt calea si sansa noastra, ca si oameni, in calatoria catre devenirea si desavarsirea de sine.
Cuplul in sine, definit prin iubire, comunicare si cunoastere de sine si de celalalt, angajeaza doua forte energetico-informationale polare, masculin si feminin, care se completeaza reciproc intr-un mod unic si fabulos. Practic, a descoperi iubirea, a o experimenta si a o dezvolta, echivaleaza cu a deveni liber.
Mai mult, casatoria simbolizeaza o experienta de maturizare a pesonalitatii fiecaruia dintre soti. Scopul ei fundamental, este cresterea personala prin execitiul iubirii in doi si al parentalitatii. Femeia se realizeaza prin iubire: iubirea pentru parinti, pentru sot, pentru copii. Prin acestia, ea lasa o urma in viata si se simte implinita. In schimb, barbatul este ceea ce produce prin munca sa, el aspira catre glorie, putere si pozitie sociala, femeia fiind cea care aspira catre iubire si stabilitate.
Sarcina, implinirea instinctului matern
Sarcina a reprezentat in toate timpurile si in toate culturile implinirea celei mai puternice tendinte instincto-afective a femeii. Sarcina simbolizeaza ideea de permanenta, de prelungire a vietii dincolo de granitele existentei personale.
Atitudinea unei femei fata de sarcina tine in mare masura de mediul in care a crescut si de societatea in care traieste. Ceea ce femeia si partenerul ei simt in privinta sarcinii si a nasterii poate fi mult afectat de experientele lor personale, de cele ale prietenilor si rudelor acestora, precum si de perspectiva generala curenta asupra etapelor sarcinii, travaliului si a nasterii.
Manifestarile psihice ale femeii gravide
Odata cu graviditatea, femeia trece de la rolul conjugal, la asumarea rolului parental. Pentru multe femei, prima sarcina este descrisa ca o perioada de oboseala, de schimbare a apetitului alimentar, greturi, pierderea libidoului. Se pot manifesta stari de anxietate si ingrijorare in legatura cu viitorul statut de parinte dar si incertitudini referitoare la stabilitatea relatiei cu partenerul.
De altfel, sexualitatea poate suferi distorsiuni importante. Femeile pot prezenta anxietate si sentimente de insecuritate psihologica, iritabilitate, scaderea pragului senzorial, nemaisuportand anumite mirosuri, cresterea reactivitatii, scaderea rezistentei la frustrare si oboseala, stari de somnolenta.
Ce atitudine ar trebui sa adopte viitorul tatic?
Masura in care o femeie se simte in siguranta in relatiile cu oamenii din jurul ei, in special cu tatal copilului, este importanta pentru acceptarea de catre ea a sarcinii. Femeia are nevoie sa simta ca partenerul ei ii acorda stabilitate, sprijijn emotional si sa aibe incredere in trainicia relatiei cu acesta. Cu alte cuvinte, partenerul trebuie sa fie un suport constant, prezent in momentele importante si un bun gestionar al problemelor de familie. El ar trebui sa-si manifeste iubirea prin comunicare, chiar si pe subiecte banale, desi pentru el aceste discutii ar parea lipsite de importanta.
Text: Ioana Corina Marcu
Consilier psihologic – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei