Infecţia cu HPV: cauze, simptome, riscuri şi tratament
HPV sau Human Papiloma Virus este un virus larg întâlnit în populația generală, adică cea mai mare parte a populației globului ( peste 80% ) ia contact cel puțin o dată în viață, cu una sau mai multe tulpini, din cele peste 110 HPV. Calea de transmitere este sexuală, însă transmiterea virusului se poate face și prin contact „piele pe piele”, de aceea există paciente virgine sau nou-născuți la care genotiparea HPV ( metoda de identificare a virusului ) este pozitivă.
Există 3 tipuri de tulpini – 1. înalt oncogene, 2. cu risc oncogenic intermediar și 3. cu risc oncogenic scăzut.
Cel mai mult ne temem de prima categorie, pentru că aici sunt incluse tulpinile implicate în neoplasmul de col uterin și celelalte tipuri de neoplasme. Ultima categorie include tulpinile care determină apariția papiloamelor de pe mucoase și tegumente.
Care sunt categoriile expuse infecției HPV și complicațiilor acestora?
Populația activă sexual este expusă infecției HPV încă de la debutul vieții sexuale, însă nu toată populația activă sexual va dezvolta complicații ale infecției HPV. Imunitatea puternică (dieta echilibrată, activitate fizică regulată, renunțarea la fumat, consumul redus de alcool sunt doar câteva exemple) se consideră a fi un factor important în eliminarea infecției din corp.
În categoria persoanelor cu un risc crescut de a contacta HPV sunt incluse:
- persoane cu debut precoce al vieții sexuale
- parteneri sexuali multipli
- fumători
- persoane cu afecțiuni cronice
- persoane cu imunitate scăzută
- persoanele expuse unui nivel crescut de stress.
Simptomele și riscurile infecției HPV
De cele mai multe ori infecția HPV este tranzitorie și asimptomatică. Corpul uman e configurat astfel încât să lupte singur contra infecției și în 6-18 luni să elimine virusul din corp, fără a lăsa urme, fără să provoace modificări la nivelul celulelor, sub forma modificărilor pe testul Babeș-Papanicolau sau papiloame în diferite părți ale corpului – de cele mai multe ori, pacienții nici nu știu că au avut o infecție HPV. Dacă însă infecția persistă, în prima etapă, clinic, pacienta poate fi asimptomatică sau poate prezenta simptome minime – de exemplu, sângerare la contactul sexual, iar paraclinic, primele modificări apar pe testul Babeș-Papanicolau și pe Genotiparea HPV, de aceea recomand cu tărie efectuarea anuală a testului Babeș-Papanicolau și în funcție de caz, genotiparea HPV.
Dacă însă pacienta nu efectuează un consult ginecologic și implicit testele menționate mai sus, infecția poate progresa, lent, către leziuni precanceroase care apoi devin neoplazice.
Infecția HPV este principala cauză în apariția cancerului de col uterin, vulvă, vagin, însă este implicat de asemenea, în cancerul de penis, cancerul ano-rectal și cancerele din sfera ORL. Majoritatea neoplasmelor în care este implicată infecția HPV sunt cu dezvoltare lentă, necesitând ani pentru a ajunge la un stadiu avansat.
Cum tratăm infecția HPV?
În cazul infecției HPV, nu există tratament curativ, ci există tratamente ( administrate pe cale orală sau local) care ajută la încetinirea și limitarea progresiei leziunilor. De asemenea, frecvent, pacienților li se recomandă adoptarea unui stil de viață sănătos, care include o dietă echilibrată, practicarea sportului și a metodelor de relaxare, reducerea stresului, renunțarea la fumat sau a consumului excesiv de alcool. Tratamentul este recomandat de medicul ginecolog, adaptat fiecărui caz, în funcție de rezultatele testului Babeș-Papanicolau, de aceea subliniez importanța efectuării analizelor, dar și prezentarea la medicul ginecolog în vederea interpretării analizelor și respectarea recomandărilor.
Ce putem face pentru a preveni infecţia HPV?
Există 2 tipuri de prevenție: primară și secundară.
Prevenția primară o putem face în cazul infecției HPV, prin vaccinul anti-HPV folosit la nivel internațional, cu rezultate foarte bune! În Romania, vaccinarea anti-HPV se efectuează prin medicul de familie; începe la vârsta de 11 ani, putând fi efectuat de femeile adulte până la 45 de ani. Odată cu debutul vieții sexuale, este recomandat consultul anual la medicul ginecolog și la aproximativ 1 an de la începerea vieții seuxale, efectuarea testului Babeș-Papanicolau, această etapă reprezentând prevenție secundară.
După vârsta de 25 de ani, odată cu recoltarea testului Babeș-Papanicolau, se recomandă recoltarea genotipării HPV (adică metoda de identificare a virusului ). Un test HPV pozitiv nu reprezintă faptul că pacienta are cancer, ci prin recoltarea genotipării HPV identificăm dacă există un risc ca pacienta să dezvolte modificări, leziuni, pe viitor, pe testul Babeș-Papanicolau și să i se ofere pacientei recomandări, sub forma tratamentul local și/sau oral, care pot ajuta organismul să lupte contra infecției.
Vaccinarea anti-HPV, consultul ginecologic anual, testul Babeș-Papanicolau și genotiparea HPV sunt unelte de care ne putem folosi pentru a preveni, pentru că cel mai bun medic e prevenția.
Sunt aici să te ajut, dar lucrăm în echipă!