Informații utile despre inelul vaginal
Femeile ar putea spune adio emoțiilor copleșitoare date de sentimentul că au uitat să-și ia pilulele anticoncepționale. Iar “erou” este un simplu inel vaginal, ce reprezintă o alternativă de contracepție la fel de eficientă, însă mult mai comodă, căci nu necesită o grijă zilnică, așa cum se întâmplă în cazul pastilelor.
Ca întregul proces medical, metodele contraceptive se bucură de o continuă dezvoltare, cu scopul final de a facilita și de a găsi soluția cea mai potrivită pentru fiecare femeie în parte. Căci această alegere implică să se țină cont atât de particularitățile pacientei – vârstă, greutate și stare de sănătate, cât și de capacitatea de a accepta, asimila și respecta noi obiceiuri ce țin de viața intimă. Iar această “nouă disciplină” poate crea un disconfort suplimentar persoanei în cauză. Așadar, nu este de mirare că noul inel vaginal a devenit popular într-un timp relativ scurt în rândul femeilor care își doresc să evite sarcini nedorite.
Folosit corect, specialiștii susțin că este una dintre cele mai eficiente metode contraceptive. Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA, doar 7% din totalul celor ce au decis să folosească inel vaginal vor rămâne însărcinate.
Ce este inelul vaginal?
Dar cum arată acest inel vaginal? După cum îi spune și numele, este vorba de un inel mic, flexibil, de plastic, transparent de regulă. Ca dimensiune, are aproximativ 5 centimetri, care se va introduce în vagin cu scop contraceptiv încă din prima zi de menstruație. Mai exact, se va menține înăuntru pentru 21 de zile – 3 săptămâni, timp în care va elibera în mod constant hormoni estrogeni și progesteronici. După această perioadă, se va înlătura pentru o săptămână.
Pentru fiecare ciclu, e necesar un nou inel vaginal, ce poate fi activ până la circa 35 de zile.
Care este rolul inelului vaginal?
Dacă este utilizat corect, un inel vaginal este eficient în proporție de peste 99%. Cel mai important rol al său este de a elibera constant estrogen și progestina în fluxul sangvin cât să prevină ovulația. De asemenea, îngroașă mucusul cervical, ceea ce face mai dificilă mișcarea spermatozoizilor prin colul uterin și subțiază mucoasa uterului, astfel încât ovul fertilizat este mai puțin probabil să se implanteze.
Un lucru important pentru cuplu este că viața sexuală nu va fi afectată de introducerea unui inel vaginal. Totodată, trebuie știut că acesta poate ieși uneori de la sine, dar după o ușoară clătire cu apă rece spre călduță (nu utilizați apă fierbinte), se va reintroduce cât mai curând posibil.
Mai mult, inelul poate diminua simptomele premenstruale, iar sângerarea va fi probabil mai ușoară și mai puțin dureroasă.
Însă este bine de știut că un inel vaginal nu va proteja împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală, așa că ar putea fi necesară utilizarea de prezervative pentru deplina siguranță a actului sexual.
Cum să utilizați un inel vaginal?
Este foarte simplu de folosit un inel vaginal. Trebuie respectate doar câteva reguli simple încă de la început. Iată-le pas cu pas:
- Se curăță bine mâinile cu apă și săpun!
- Odată scos din ambalaj (care se va păstra), inelul se va stânge de părțile laterale astfel încât să devină îngust, moment în care se va introduce în vagin.
- După 3 săptămâni, cu mâinile curățate în prealabil, se va scoate trăgând ușor de el cu degetul arătător.
- Cel folosit se va depozita în ambalajul original, apoi se va arunca.
- Se va aștepta o săptămână înainte de a introduce un nou inel vaginal.
Așadar, folosirea unui inel vaginal nu depinde de o schemă zilnică de administrare. Îndepărtarea lui se face în cea de-a patra săptămâna (ziua 21); după 7 zile, perioada în care se va manifesta sângerarea menstruală, se introduce un nou inel vaginal pentru urmatoarele 21 de zile.
Hormonii continuți de inelul contraceptiv stopează ovulația și îngroașă mucusul cervical, realizând astfel o barieră naturală împotriva spermei. Totodată, nu va apărea nicio jenă în momentul actului sexual.
Ar trebui să se manifeste menstruația în timpul săptămânii când nu este utilizat inelul. La o săptămână după ce a fost îndepărtat, se va introduce un nou inel vaginal, chiar dacă încă continuă menstruația.
Avantajele folosirii inelului vaginal ca metoda contraceptivă
Față de pilula contraceptiva, un inel vaginal prezintă mai puține riscuri pentru sănătate prin conținutul hormonal mai mic și modul de administrare specific. Totodată, conferă femeii mai multă libertate, prin independența față de gestul de a lua pastile zilnic.
Așadar, inelul vaginal nu depinde de o schemă de administrare. De asemenea, nu se vor mai manifesta stări ce provoacă vărsături, diaree. Efectul contraceptiv nu va mai fi diminuat de alte tratamente ce s-ar administra concomitent.
Și așa cum se întâmplă și cu pastilele, inelul vaginal va reduce durerile menstruale si sindromul premenstrual. În același timp, poate oferi control total asupra momentului menstruației și a numărului de menstruații într-un anume interval de timp.
Deşi nu e chiar recomandat, cu ajutorul unui nou inel vaginal se va putea întârzia sângerarea menstruală (sângerarea de întrerupere). Mai exact, este posibilă introducerea unui nou inel vaginal imediat după ce a fost scos cel curent, fără a se păstra „pauza” de 7 zile între utilizări. Iar noul inel vaginal ar putea rămâne introdus până la maximum 3 săptămâni în vagin. Însă există riscul unor pete accidentale de sânge sau unor sângerări intermenstruale în timpul utilizării noului inel. Când se dorește începerea menstruaţiei, se va scoate pur și simplu inelul. Se va păstra intervalul normal fără inel timp de o săptămână, apoi se va introduce unul nou. Însă înainte de o astfel de decizie, cel mai bine este să cereţi sfatul unui medic.
Ce riscuri are folosirea inelului vaginal?
Deoarece un inel vaginal este un contraceptiv hormonal, efectele secundare potențiale sunt aproximativ aceleași ca și cum ar fi administrate pilule contraceptive.
Iar printre efectele utilizării de inel vaginal, se pot manifesta:
- apetit sexual redus
- dureri de cap
- senzații de greaţă
- dureri sau sensibilități la nivelul sânilor
- crampe
- scurgeri vaginale
- pete sau sângerări între menstruații
Din nefericire, unele femei nu ar putea folosi acest inel vaginal. Este posibil să nu fie potrivit dacă pacienta:
- a avut vreun cheag de sânge într-o venă sau arteră
- a avut probleme cardiace sau circulatorii, inclusiv hipertensiune arterială
- are 35 de ani sau mai mult și fumează sau a renunțat la fumat în ultimul an
- a suferit vreun cancer de sân în ultimii 5 ani
- are diabet cu complicații
- este supraponderală
- dacă urmează un tratament cu medicamente ce ar putea interacționa cu un inel vaginal
Femeile care nu fumează și nu au alte motive medicale care să contravină cu utilizarea unui inel vaginal, îl pot folosi până la 50 de ani.