Iubiri bolnavicioase
Il iubesti doar pe el, desi toata lumea se opune acestei iubiri. Si are motive intemeiate sa o faca. In primul rand, pentru ca iti face rau. Apoi, pentru ca nu asa arata iubirea. Stii si tu ca aceasta iubire iti face mai mult rau, ca scoate tot ce-i negativ din tine, ca te consuma fizic si psihic. Declari ca nu esti fericita, dar ca il iubesti si de aceea mergi mai departe. Crezi ca asa este iubirea, consumatoare? Ca presupune suferinta? Ca e rau cu rau, dar e mai rau fara rau, nu?
Traiesti o relatie care nu te mai implineste de mult, dar astepti vremuri mai bune si esti sigura ca vor veni. Nu il mai vrei, dar nici nu vrei sa il lasi. Sa fie dragoste cu nabadai sau o iubire bolnavicioasa?
Atunci cand o iubire te face sa suferi, cand simti ca esti fericita doar cu el, iar in lipsa lui iti pierzi aerul, la propriu, iubirea aceea nu este iubire, este o pseudoiubire. Un simulacru, un fals. Iubirea ar trebui sa-ti dea aripi sa construiesti orice vis, nu sa-ti rapeasca si ultima farama de energie. O iubire bolnavicioasa este asemeni unei boli, te acapareaza cu totul, iti rapeste bucuria de a trai si te deprima. De ce ne lasam pacaliti?
De ce credem ca iubirile bolnavicioase sunt iubiri?
Pentru ca avem probleme nerezolvate inca din copilarie si incercam sa le rezolvam alaturi de partenerii nostri. Evident ca nu facem acest lucru constient. Lipsa de incredere in noi insine, nevoia de afectiune neconditionata, nevoia de a fi important si vital pentru cineva, nevoia de a fi ales, de a conta sunt nevoi ce nu au fost satisfacute de catre parinti.
Ca adulti, cautam si gasim parteneri langa care sa experimentam aceleasi lipsuri si vom incerca sa ne rezolvam problemele. Consideram ca atunci, copii, am fost vinovati ca n-am primit ceea ce ni se cuvenea. Acum va fi altfel, este de ajuns sa iubim mult, cat mai mult si vom primi in schimb tot ce ne lipseste. Insa nu este deloc asa. Problemele nu se rezolva in relatii. Partenerul nostru nu este si nici nu trebuie sa fie parintele nostru.
Cum iti dai seama ca te afli intr-o iubire bolnavicioasa?
Atunci cand esti dependent de celalalt, cand el reprezinta echilibrul tau, cand traiesti cu frica sa nu-l pierzi sau cu teroarea ca trebuie sa pazesti iubirea dintre voi, atunci nu simti iubire, este dependenta, viciu. Ceea ce traiesti este o iubire toxica, care nu iti va aduce nimic bun si nu se va termina bine. Este o obsesie de care iti este imposibil sa te desparti. Iti este frica, nu concepi viata in lipsa partenerului de cuplu.
Iti doresti sa fie iubire, si esti convinsa ca este, o numesti speciala, aparte, crezi ca sunteti predestinati, suflete pereche. Asa iti explici ceea ce simti. In realitate, este doar o iubire bolnavicioasa, toxica. Iubirea nu este asa. Iubirea inseamna sa fii liber, sa fii tu insuti, sa ai incredere in tine si in partenerul tau. Iubirea inseamna sa fii fericita si cand esti cu partenerul tau, dar si cand esti singura pentru ca iubirea o ai mereu cu tine, o simti mereu nu doar in prezenta celuilalt. Faptul ca iubesti si esti iubita te face sa radiezi, nu doar prezenta celui iubit.
Text: Psiholog Loredana Andrei
