Joburi afectate de coronavirus care nu-și vor reveni prea curând
Cu toate că perioada stării de urgență impusă ca urmare a pandemiei de COVID-19 s-a încheiat și mulți dintre noi s-au întors la locul de muncă, există câteva meserii care vor rămâne mult timp de acum înainte sub semnul întrebării. Persoanele care lucrează în aceste domenii nu-și vor putea relua activitățile prea curând și cel mai probabil va fi nevoie de o reorientare profesională. Iată care sunt cele mai afectate joburi de criza declanșată de coronavirus!
Organizator de evenimente
Chiar dacă, la un moment dat, se va permite organizarea de evenimente de familie, evenimente necesare, precum nunta și botezul, acestea vor fi restrânse și supuse unor restricții și cel mai probabil, repercusiunile financiare ale crizei nu vor mai permite multora să-și angajeze un organizator de evenimente. Cel puțin până la finele anului 2020, așa cum o arată datele diferitelor studii internaționale, evenimentele de amploare nu vor fi permise. Acest aspect nu afectează doar organizatorii de evenimente, ci și pe cei care au ocupații conexe, de exemplu animator, artist. În România, anularea unor festivaluri internaționale, ca Untold, Electric Castle, Sunwaves, are implicații financiare majore la bugetul de stat și local. În plus, evenimentele de lansare a unor produse sau servicii sau evenimentele aniversare ale diferitelor branduri vor fi, de asemenea, puse sub semnul întrebării de acum înainte.
Actor
Actorii sunt printre cei mai afectați de această perioadă critică având în vedere că sălile de spectacole rămân în continuare închise. Cel mai probabil se vor face și în acest sector reglementări, însă dacă spectacolele în aer liber ar mai putea avea șanse, cele în spații închise au șanse foarte mici. Posibil să urmeze o reorientare către mediul online, însă emoția transmisă de pe scenă nu va putea fi captată niciodată la fel și cei care vor plăti pentru această formă de artă vor fi puțini. În plus, meseria de actor, cu câteva excepții, nu este o meserie bănoasă care să permită traiul din economii o perioadă foarte lungă de timp.
Ospătar
Chiar dacă multe dintre restaurante au funcționat în această perioadă oferind livrări la domiciliu, ospătarii au fost în mod direct afectați. Chiar și atunci când terasele se vor deschide, va fi vorba doar de o scurtă perioadă, având în vedere că va urma sezonul rece. Regulile de distanțare socială în restaurante sunt un subiect controversat în acest moment la nivel internațional, deși există diferite teorii conform cărora ar exista posibilități de funcționare. Cu toate astea, șansele ca toate localurile specifice să se poată supune unui posibil set de reguli sunt mici, pentru că se pot dovedi neavantajoase din punct de vedere al profitului.
Arhitect
Piața construcțiilor va fi în declin o perioadă și cei care practică această meserie nu au orizonturi prea luminoase de acum înainte. Totodată, nu este vorba doar de arhitecți, ci și de designerii de amenajări interioare care vor avea, cel mai probabil, comenzi din ce în ce mai puține. În acest domeniu există, totuși, posibilitatea unei adevărate revoluții care să vină cu noi tehnici și amenajări specifice vremurilor actuale care impun distanțarea socială ca metodă de prevenție a infectării cu coronavirus.
Instructor de fitness
Sălile de fitness sunt un subiect foarte sensibil în acest moment, iar instructorii de fitness care aveau clase cu mulți participanți sunt nevoiți să se reorienteze către coachingul individual, însă nu va fi la fel de productiv financiar. În plus, închirierea unui spațiu pentru activități individuale nu va fi rentabilă. Probabil și aici va fi nevoie de o reorientare către cursuri și clase online. Dacă pe timpul sezonului cald se mai pot organiza întâlniri în aer liber, odată cu toamna toate acestea vor deveni inaccesibile.
Conform unui studiu realizat în 46 de țări, multe dintre meseriile actuale vor fi robotizate și acest aspect implică, de asemenea, o scădere a locurilor de muncă. Cercetătorii au concluzionat că până în anul 2030, în medie, aproximativ 16% dintre ocupațiile actuale ar putea fi automatizate, iar cele mai supuse riscului sunt meseriile de contabil, casier, recepţioner, ospătar, secretar, vânzător și asistent administrativ, acestea implicând acțiuni repetitive care pot fi realizate de software-ul unui robot.
Citeşte şi Stresul: cauze, simptome si tratament. Afla care sunt factorii de stres din viata ta