Limbajul iubirii, esential intr-o relatie de cuplu
O expresie de valoare pentru mentinerea climatului afectiv este Te iubesc. Este cea mai des utilizata expresie de catre partenerii care pretuiesc relatia in care se afla si care se pretuiesc reciproc. Dar pot fi gasite si alte variante prin care iti poti arata iubirea, increderea, respectul fata de cel drag sau sa aduci si sa mentii intensitatea pasiunii in cuplu. Cuvintele de incurajare sunt iarasi foarte importante. Cuvintele de suport emotional atunci cand partenerul traverseaza o perioada dificila, schimbul de sentimente, atat cuvintele cat si tonul bland sau caldura afectiva cu care sunt spuse vor hrani si vor construi armonios relatia. Desi exista multe modalitati prin care iubirea este evidentiata (petrecerea timpului, atentia acordata, sprijinul, respectul, sinceritatea etc) cele doua cuvinte, Te iubesc, produc efecte minunate. Psihologul John Gottman spune, ca pe langa cuvintele Te iubesc, cuvintele Te apreciez, Ma bucur ca petrecem acest timp impreuna, sau Imi pare rau, au rolul de a mentine legatura pozitiva dintre cei doi. De asemenea incurajarea, lauda, aprobarea, il motiveaza pe celalalt in actiunile sale. La randul sau acesta isi arata aprecierea si caldura afectiva.
Ce inseamna sa vorbiti aceeasi limba?
Tonul face diferenta. De ce spunem lucrul acesta? Oare putem transmite un mesaj in moduri diferite sau un mesaj verbal sa fie perceput diferit de partener? Evident, da! Dincolo de sensul cuvintelor, tonul, expresivitatea, gesturile vin sa completeze mesajul, sa il valideze si ii ofera veridicitate. Atunci cand intrebi pe un ton plictisit Iesim diseara la plimbare?, cel mai probabil ti se va raspunde Nu! deoarece tonul iti tradeaza dorinta falsa. Ca atare, mesajele verbale insotite de un pachet expresiv validant pot fi expresii ale iubirii. Tonul cald, bland arata dorinta de intimitate, dorinta de impartasire a sentimentelor. Un ton rece, plictisit sau poate chiar cuvinte spuse cu asprime, sau insotite de un umor nepotrivit sau pe care partenerul nu il gusta, nu vor fi expresii cu valoare pentru relatie, pentru mentinerea unui climat afectiv bun. Partenerul simte raceala, abordarea superficiala, sau ca este judecat, chiar din tonalitatea cu care i te adresezi. Pentru plus valoare ajusteaza tonul si maniera in care te raportezi la celalalt. Armonia si pasiunea pot fi aduse si mentinute prin cuvinte, dar plus valoarea este data de veridicitatea sentimentelor, evidentiate bineinteles prin empatie si maniera de a te raporta la celalalt. Caldura afectiva, tandretea, chiar simplitatea pot fi magice in relatie.
Sa revenim la cuvinte…..
Pe langa cuvintele Te iubesc, cum isi impartasesc oamenii iubirea? Ce alte cuvinte sau expresii sunt de valoare pentru mentinerea climatului afectiv intre cei doi, pentru mentinerea echilibrului si satisfactiei?
- Exista situatii cand este posibil ca unul dintre parteneri sa reliefeze verbal punctele slabe ale celuilalt. Tendinta de a sublinia in mod constant trasaturile negative ale partenerului nu poate construi un climat afectiv pozitiv. Daca exista situatii izolate de acest gen, constientizarea efectelor negative pe care le poate aduce critica, judecarea celuilalt si focalizarea pe unele defecte, poate fi o solutie. Ca remediu, poate fi folosita o balanta, in care daca pe de o parte am pus negativul este obligatoriu sa o contrabalansam si cu ceva aspecte pozitive. Poti sa nu uiti sa aduci in discutie si ce a facut bine, sau ce calitati are, pe langa faptul ca a gresit, sau ca are un viciu etc. Conjunctia dar iti poate fi de ajutor in astfel de situatii. Astazi nu ai facut ciorba buna, dar gatesti bine. Poate nu ai pus sare suficienta… Esti intr-o zi proasta, dar o sa iti revii. Am incredere in tine…. Sunt dezamagit de ce remarca ai facut, dar am observat ca faci asta atunci cand vii obosita de la serviciu…
- Cand iti doresti sa rezolvi un conflict iscat cu partenerul, poate ca cea mai simpla solutie ar fi sa ii dai un sarut ca sa ii alini sentimentele ranite sau o strangere in brate. A-ti cere scuze nu este o vulnerabilitate, ci denota empatie, adica intelegi cum se simte celalalt care a fost pus intr-o pozitie defavorizata. Imi pare rau, este formula cheie. Include recunoastere, asumare, include constientizare si poate conduce la cresterea increderii intre parteneri pe viitor. Imi pare rau ca s-a creat aceasta situatie. Imi pare rau ca te-am ranit. Imi pare rau ca am pierdut atata timp fara sa comunicam si sa rezolvam problemele…
- Exprimarea aprecierii fata de partener este o modalitate de a contracara efectele negative ale conflictului, iar sentimentul de valoare are un impact imens asupra felului in care vedeti relatia in ansamblu. Un simplu multumesc, dupa actiuni simple ale partenerului (gatit, spalat, aranjat hainele in sifonier, dus masina la spalatorie etc) denota si multumirea de aceste acte, dar si multumirea de a va afla in relatie cu persoana care le indeplineste. Multumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine, incununeaza satisfactiile adunate de-a lungul timpului langa persoana aleasa.
Text: Ionela-Janina Sabou, psiholog