Modalitati de calcul perioada fertila
Procedeul de calcul pentru perioada fertila, in ciclurile regulate si constante ( de exemplu 28 zile), este simplu:
- Se fixeaza data menstruatiei cand vine, adaugand numarul zilelor ciclului respectiv (28, 29, 30, etc. dupa caz) la data primei zile a menstruatiei trecute. De exemplu, daca menstruatia trecuta a venit in ziua de 4 iunie si ciclul are 28 de zile, se adauga la 4 iunie, 28 zile, deci viitoarea menstruatie va avea loc la 1 iulie.
- De la aceasta data se scad 12 zile (si aflam ultima zi a perioadei fertile – inclusiv) sau 19 zile (si aflam prima zi a perioadei fertile – inclusiv).
In cazul de mai sus, de la 1 iulie scazand 12 zile, se afla ultima zi a perioadei fertile: 21 iunie. Scazand 19 zile se afla prima zi a perioadei fecunde =14 iulie. Deci, intre 14 si 21 iunie raporturile sexuale sunt interzise, daca femeia nu-si doreste o sarcina.
In ciclurile menstruale constante dar variabile cu cateva zile, procedeul de calcul pentru perioada fertila este ceva mai complicat. Diferenta intre cel mai lung ciclu si cel mai scurt se noteaza cu un indice de variatie. Astfel, femeile care au cicluri varind intre 26-29 de zile, au un indice de variatie de 3:
- Se calculeaza data menstruatiei viitoare adaugand, la ziua inceputului ultimei menstruatii, numarul de zile al ciclului cel mai lung (de exemplu, 29 de zile).
- De la aceasta data se scad dupa regulile de mai sus: 12 zile pentru a afla ultima zi a perioadei fertile; 19 zile plus indicele de variatie ( in cazul nostru 3), pentru a avea prima zi a perioadei fertile.
Daca ciclul este de pana la 30 de zile, indicele de variatie este de 30-26= 4 zile. La prima zi de la venirea ultimei menstruatiei, se adauga numarul cel mai mare de zile ( 30). Se scad 12 zile pentru ultima zi a perioadei fertile. Se scad 19+4 pentru a afla prima zi a perioadei fertile si asa mai departe.
Calcul perioada fertila: metoda curbei termice
Metoda curbei termice pentru calcularea perioadei fertile se bazeaza pe efectul termogen al progesteronului si pe modificarea curbei termice in momentul ovulatiei (daca se constata o singura ovulatie intr-un ciclu menstrual). Ovulatia se produce fie in ultima zi de temperatura bazala, fie in ziua a 2-a sau a 3-a de crestere a temperaturii bazale. Explicatia este data de cresterea concentratiei progesteronului cu efectele termogene mentionate. In timpul ovulatiei, curba termica creste cu 0.2-0.4ºC. Aceasta crestere trebuie sa fie de 3 zile la rand si mai mare ca temperatura din 6 zile anterioare.
Calcul perioada fertila: metoda glerei cervicale
Metoda glerei cervicale pentru calcul perioada fertila este bazata pe observarea modificarilor mucusului cervical, inainte si dupa ovulatie; in primele zile ale ciclului, glera cervicala lipseste. In aceasta perioada vaginul are un aspect uscat pe o perioada de 2-3 zile in care fertilitatea este redusa, iar un contact sexual este putin probabil ca va duce la producerea unei sarcini. Sub regia estrogenica, glera cervicala se transforma intr-o substanta fluida, mai filanta, dar vascoasa si opaca, devenind propice ascensiunii spermatozoizilor. Sunt asa zise „ zile de varf” in care se produce ovulatia. Dupa aceea, sub influenta progesteronului, glera se tulbura iarasi, devine mai putin fluida, pentru ca apoi sa dispara treptat. Perioada de fertilitate scazuta este in primele zile „ zise uscate”, apoi cand apare glera cervicala raporturile sexuale trebuie evitate. Dupa ziua „de varf „ mai trebuie asteptat 3-4 zile pentru reluarea activitatii sexuale care poate dura pana la aparitia menstrei.
Citeste si Lucruri interesante despre ovulatie
Farmacistii Catena recomanda Testul de ovulatie Minut Tip Banda, cu reducere de 15% in baza cardului Safe for You, cu o fiabilitate foarte mare in depistarea ovulatiei, de 99,9%.
Text: Dr. Hetea Andreea Obstetrica- Ginecologie