Noua ipostaza a cuplului modern
Ei bine, femeia s-a cam saturat de controlul pe care l-a tot exercitat barbatul dintotdeauna asupra ei. Astfel ca, in prezent, cea mai mare parte a cuplurilor se cearta prin prisma acestei saturatii, dar si a orgoliului masculin de a renunta la dominatia sa.
Insa, intotdeauna, in orice tip de relatie exista tendinta ca unul dintre parteneri sa-l conduca pe celalalt. Avand in vedere ca orice tip de relatie, pentru a functiona bine, necesita o serie de compromisuri mutuale, dorinta fiecaruia de a actiona si de a progresa fara a tine seama de nevoile, dorintele si asteptarile celuilalt, adica fara a ajunge la un compromis, genereaza in relatia de cuplu dezechilibru si conflict.
Tranzitia de la cuplul traditional la cuplul modern
In prezent, ne aflam intr-un moment de tranzitie a istoriei umane de la cuplul traditional, in care femeia era submisiva barbatului ei, la cuplul modern, in care accentul se pune pe egalitatea dintre sexe. Acest fapt ii determina pe ambii parteneri sa-si doreasca o viata de cuplu construita in deplina libertate.
In cuplul traditional, femeia era inferioara barbatului ei puternic, care gestiona toate resursele materiale ale familiei si lua toate deciziile in casa. Femeia era foarte plapanda si nestiutoare, ceea ce a condus la o nevoie vitala de a fi condusa de partenerul ei. Principalele sale preocupari erau gospodaria, cresterea copiilor si ingrijirea barbatului sau cu atentie si supunere. Femeia era clar defavorizata in relatie cu barbatul.
In prezent, emanciparea femeii a generat dezechilibru in societate, deoarece a venit brusc dupa o perioada foarte lunga de supunere. Acum se pune accentul pe persoana, pe trasaturile de personalitate ale acestuia, pe contextul social si personal al fiecarui cuplu in parte. Cuplul de astazi ne infatiseaza o femeie cu mari sanse de a se afirma atat pe scena familiala, cat si pe cea profesionala, conform nevoilor si dorintelor sale.
Femeia intr-o noua ipostaza
Aceasta schimbare in cadrul relatiei de cuplu era necesara. Insa femeile si-au dat seama ca una e sa vrei sa schimbi ceva si alta e sa stii ce sa pui in loc. Ele nu au luat in calcul reactia barbatilor vizavi de noile cerinte ale lor, nu au intuit empatic care ar putea fi asteptarile acestora in noile conditii si posibilitati efective de a le oferi femeilor ceea ce acestea asteapta de acum incolo de la ei. Astfel, femeia moderna a ajuns in situatia de a oscila permanent intre nevoia de independenta si dorinta de a se agata de noile valori.
Barbatul intr-o noua ipostaza
Si barbatii s-au trezit intr-o noua ipostaza, fiindu-le dificil sa accepte faptul ca femeile au anumite cerinte si asteptari, carora ei trebuie sa le corespunda. Aceasta proaspata realitate i-a cam speriat. Constrangerea de a se adapta situatiei, de a-si transforma rolul cu care s-au obisnuit in cadrul familiei, a generat in acestia frustrare si implicit neputinta de a se ridica la standardele partenerelor. Pe langa faptul ca s-au simtit injositi si umiliti de noua postura, au mai primit direct sau indirect si reprosul partenerelor cum ca isi indeplinesc sarcinile in mod nesatisfacator.
In comparatie cu nivelul la care reusea de fiecare data sa-si desfasoare activitatile stabilite de secole, acum barbatul se simte neputincios si incapabil de a mai atinge aceeasi performanta. Barbatii nu au fost pregatiti pentru a face fata efectelor acestei schimbari.
Text: Ioana Corina Marcu
Consilier psihologic – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei