Parenting: greşelile unui părinte supraprotector
Într-o lume aglomerată, grăbită, uneori toxică, un părinte poate fi copleșit de multitudinea de informații, bune sau rele care dau o stare de anxietate și de lipsă de siguranță. Nu e de mirare că unii părinți devin supraprotectori fără să își dea seama.
Cum ajunge un părinte să fie supraprotector?
Ca să ajungi părinte supraprotector nu ai decât 2 variante câștigătoare: fie ai fost crescut de o familie supraprotectoare, fie au băgat alții spaima în tine prin sfaturi mult prea grijulii.
Părinții noștri au trăit vremuri tare grele. Serviciile medicale erau greoaie, medicii nu comunicau eficient, resursele erau limitate, drept urmare, nu au avut încotro decât să ne protejeze de cât mai multe situații în care ne-am putea răni, mai ales în perioada în care copiii abia învățau să meargă sau să descopere ce pot face. Nu au făcut nimic greșit. Tot ce au făcut pentru noi a fost să facă ce considerau ei că e mai bine, date fiind vremurile. Crescut într-o familie care nu îi permitea să pună mâna pe nimic, nu îi permitea să se murdărească, să exploreze, să își satisfacă curiozitatea, copilul mic dezvoltă o anumită frică sau reținere față de nou, în unele situații îl urmăresc până și în viața de adult. Acesta fiind singurul model de creștere pe care îl știe cel mai bine, în cele mai multe cazuri, îl aplică și pe propriul copil.
Cealaltă metodă prin care un părinte devine supraprotectiv e prin sfaturile binevoitoare: ai grijă să nu răcească, vezi să nu cadă, îl trage curentul etc. Proaspătul părinte este foarte ușor de speriat, deci orice sfat trebuie oferit cu delicatețe și doar dacă este cerut!
Care sunt principalele greșeli pe care le face un părinte supraprotector?
- Copilului nu îi este permis să se murdărească. Cel mic are nevoie să intre în contact cu cât mai multe texturi. Are nevoie să pună mâna pe noroi, nisip, frunze și flori, mâncare și apă. Vremurile când hainele se găseau greu și trebuiau spălate de mâna au trecut de mult, iar apa și săpunul sunt la îndemâna oricui.
- Cel mic este păzit în permanenţă și nu este lăsat să exploreze de frică căzăturilor. Când cel mic descoperă că poate să se miște, se deschide un nou univers în calea lui. El are nevoie să se ridice, să meargă în patru labe, să se cățere, să sară, iar dacă aceste nevoi sunt inhibate categoric, curiozitatea și inițiativa sunt oprite din fașă. Securizează mediul în care trăiește cel mic și stai la o distanță suficient de mare să îi dai încredere că poate singur, dar suficient de mică să intervii în caz de urgență.
- Nu este lăsat să interacționeze cu alți oameni. Copiii au nevoie să interacționeze cu cât mai mulți oameni, să fie expus la cât mai multe tipuri de caractere. Sigur, nu e vorba de un nou-născut care are nevoie exclusiv de liniște și protecție, dar după o vârstă, copilul trebuie dus la locuri de joacă, trebuie să își cunoască familia extinsă, să stea și cu alți oameni. În trecut, copiii se creşteau „la comun„ și astfel, nevoia lor de socializare și de aparţinere la un grup mare era satisfăcută. Vremurile s-au schimbat, dar asta nu înseamnă că nevoile au dispărut.
- Adultul face totul pentru el. Toți copiii au un puternic simt al independenței. Încă de la vârste fragede pot mânca singuri, se pot îmbraca singuri, pot ajuta la pregătirea mesei. Au nevoie de un adult răbdător și de materiale potrivite nevoilor lui.
Cum îl afectează pe copil atitudinea părintelui supraprotector?
Un copilaş crescut de părinți supraprotectori ajunge să se teamă de orice, să nu mai aibă inițiativă, să creadă că el nu poate face nimic singur. De asemenea, poate ajunge să creadă că alții trebuie să aibă grijă mereu de el și de nevoile lui, astfel ajungând un adult nepregătit pentru viață și provocările ei cotidiene.
Cum înveți să te relaxezi ca părinte?
Un părinte protector e un părinte care își adoră copilul. Nu e nimic rău în partea asta. Singurul lucru pe care un astfel de părinte trebuie să îl înțeleagă este că datoria de bază a părintelui este să își pregătească copilul pentru viața de adult, iar pentru asta, cel mic are nevoie să își dezvolte instinctele. Fiți lângă el când explorează, oferiți un exemplu pozitiv, iar restul se așează de la sine.
