Psihologia invingatorilor vs psihologia invinsilor
Perioadele de cumpana, cele mai dificile
Atunci cand oamenii se confrunta cu situatii problematice, fie ca vorbim despre probleme la serviciu sau despre probleme personale referitoare la familie sau la relatia de cuplu, exista doua atitudini diferite de abordare sau de gestionare a problemelor.
Pe de o parte, exista oameni care au reusit intotdeauna sa rezolve problemele cu care s-au confruntat. Acestia au solutionat cu succes majoritatea situatiilor, indiferent de circumstante, situandu-se deci pe o pozitie de invingatori.
Pe de alta parte, exista alti oameni care, dimpotriva, cred cu tarie faptul ca ghinionul i-a urmarit intotdeauna, ceea ce i-a determinat sa renunte, sa cedeze, situandu-se asadar pe o pozitie de invinsi.
Psihologia invingatorilor
Persoanele care au o atitudine de invingatori nu dau niciodata inapoi din fata obstacolelor sau a riscurilor, sunt sigure pe ele insele, sunt constiente de propria valoare si de capacitatile lor. Reusesc cu lejeritate sa-si fructifice intotdeauna cat mai bine atuurile, convinsi ca sunt predestinati sa reuseasca in viata.
Chiar daca, in viata, mai si pierd, reusita nefiind garantata in toate, insuccesul nu-i inspaimanta atat timp cat au ce invata din experienta pierderii. De exemplu, in situatia unui esec sentimental, o astfel de persoana nu va intra in depresie, ci isi va asuma consecintele atitudinii sale din relatie. Este foarte responsabil in ceea ce priveste comportamentul sau. Tenace, energic, dinamic si eficient, invingatorul doreste sa isi atinga obiectivele cu orice pret. Avand o imaginatie debordanta, acesta va gasi solutii inedite la orice problema.
Un invingator excesiv poate tinde catre autoritate, egoism si aviditate de putere. Contactul cu o persoana supusa se poate transforma intr-o relatie de tipul dominare-supunere. Aceasta varianta este de nedorit!
O astfel de persoana poate intra in relatii de cuplu antrenante si pasionale. Nu se va multumi niciodata cu putin. O relatie monotona o va plictisi si o va determina sa incerce altceva mai revigorant.
Psihologia invinsilor
La polul opus, se situeaza persoanele cu tendinte spre abandon, adica invinsii. O astfel de persoana nu a avut numai insuccese in viata, nu trebuie sa exageram.
In realitate, toata povestea depinde de ceea ce isi propune persoana. Daca pentru o persoana de tip invingator tot ceea ce conteaza este reusita, pentru o persoana de tipul celui care abandoneaza cel mai important este sa nu piarda.
Cel care abandoneaza este o persoana cu incredere de sine scazuta, cu o initiativa scazuta, foarte putin perseverenta. Fire ezitanta in tentativele sale de actiune, isi propune sa obtina foarte putin. Face de regula pasi foarte mici pentru a avansa.
Fie nu-l intereseaza competitia, fie il inspaimanta de-a dreptul. El/ea gaseste satisfactii in lucruri simple, nederanjandu-l/o monotonia vietii sale.
O astfel de persoana va intra in relatii de cuplu linistite, stabile, lipsite de inflacarare sau pasiune, deoarece se multumeste cu putin, neindraznind sa aspire la ceva mai mult sau mai profund.
Text: Ioana-Corina Marcu
Consilier psihologic experientialist – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei