Refacerea aparatului genital in primele 6 saptamani dupa nastere
Uterul redevine in 10 zile organ pelvin, iar la 5-6 saptamani revine la forma si volumul initiale. Modificarile histologice ale uterului au loc pe fondul reducerii vascularizatiei, mai ales prin diminuarea calibrului vaselor uterine (mult dilatate in sarcina). Aceasta micsorare are loc printr-un proces de endarterita compensatorie sau prin obliterarea unor trunchiuri vasculare mari si prin hialinizare.
Alte mecanisme care explica involutia uterina sunt: retractia fibrelor musculare, resorbtia unor fibre de neoformatie, micsorarea dimensiunilor fibrelor musculare. Involutia este asigurata si de reducerea imbibitiei masive de sarcina.
Modificarile uterului dupa nastere
Uterul, care initial avea 1 kg dupa delivrenta, are 300 g la doua saptamani, iar la finalul perioadei puerperale, aproximativ 100 g. Fundul uterin scade cu 1 cm pe zi, astfel ca, la 10-12 saptamani, ajunge la nivelul ombilicului. Membranele se elimina si decidua se dezlipeste la nivelul stratului spongios, se elimina compacta si ramane spongioasa. In primele 2-3 zile dupa nastere, portiunile superficiale ale deciduei sufera un proces de necroza si citoliza si se elimina. Lohiile contin decidua in primele zile.
Endometrul trece prin urmatoarele faze:
• faza de regresie (4-5 zile), caracterizata prin necroza si involutia endometrului si eliminarea deciduei superficiale. Ramane un strat bazal in care sunt prezente funduri de sac glandulare din care incepe sa regenereze endometrul;
• faza de regresiune cicatriceala (15-25 zile) care consta in cicatrizarea endometrului, fara influenta hormonala. Celulele au mitoze avansate, chiar aberante, din cauza efortului de diviziune;
• faza de proliferare hormonala (25-45 zile), etapa in care endometrul care a acoperit suprafata uterului este supus actiunii estrogenilor, rezultand un endometru cu aspect de faza proliferativa estrogenica.
La nivelul insertiei placentare ramane o suprafata cu vase mari, obstruate prin retractia stratului plexiform si suprafetele de caduca. Are un diametru de 7-8 cm, care scade la 3 cm dupa 14 zile. Trombusurile vasculare se lizeaza si obstructia definitiva se face prin infiltrat leucocitar considerat de unii autori o bariera in calea infectiei puerperale. Endometrul de la acest nivel nu difera de restul cavitatii uterine; el se reface prin alunecare si acoperire de catre endometrul zonelor vecine sau prin proliferarea zonelor bazale denudate. In ziua a 18-a pana la a 20-a a lauziei, poate aparea o sangerare mica si trecatoare denumita „ mica menstruatie”. Involutia locului de insertie placentar se face uneori defectuos, aparand hemoragii puerperale tardive.
Reluarea menstruatiei se face dupa 45 de zile pana la 3-5 luni de la nastere. La femeile care alapteaza, ciclul poate surveni la 4-5 luni. Primele cicluri sunt anovulatori la femeia care, de multe ori, alapteaza. Intarzierea cu mai mult de 4-5 luni a reluarii menstruatiei este socotita amenoree patologica.
Text: Dr. Andreea Hetea, Obstetrica-Ginecologie