Reguli de igienă la grădiniţă pe înţelesul copiilor
Indiferent de contextul epidemiologic, de situația în care ne găsim, de momentul în care hotărâm să trimitem copiii la grădiniță, ideea de regulă de igienă (și mai ales respectarea ei cu strictețe) trebuie să fie profund înrădăcinată în sistemul de funcționare al celui mic.
Care sunt principalele reguli de igienă la grădiniță?
Regulile de igienă de la grădiniță nu sunt atât de diferite precum cele de acasă, dar trebuie să ținem cont de mai multe aspecte de finețe. Regulile de bază ar fi:
- Ne spălăm pe mâini după ce folosim toaleta și înainte de masă, obligatoriu, fără excepție pentru a ne asigura că orice urmă de bacterie sau virus este înlăturat de pe mâinile noastre.
- Nu băgăm în gură jucăriile, creioanele sau degetele, acestea fiind o modalitate de transport a virușilor către corpul nostru.
- Nu folosim sticla sau paharul unui alt copil. De multe ori, un copil aparent sănătos poate să fie bolnav și prin apă, saliva infectată ajunge și în gura noastră.
- Nu folosim la comun tacâmuri, nu împărțim haine sau pantofi. Virușii rămân și pe obiectele personale și pot ajunge și pe corpul nostru.
Copiii respectă orice regulă dacă le este explicată cu blândețe
Din păcate, de multe ori, avem tentința de a considera copiii niște biete ființe neajutorate, lipsite de inteligență practică. Contrar tututor presupunerilor, copiii asimilează tot, dacă folosim metodele eficiente. Pe scurt, încercați să fiți clari, sinceri și să le explicați pe înțelesul lor tot ce ați vrea să știe despre igienă și să aplice. Sunt nenumărate idei de activități amuzante care îi ajută pe pitici să înțeleagă cum funcționează virușii și bacteriile și mai ales, cum să scăpăm de ei.
Ce fel de jocuri îi ajută să respecte regulile de igienă?
Copiii adoră cântecele, jocurile haioase și orice fel de de activitate desfășurată împreună cu familia. Puteți face un cântec care să îi ajute pe copii să înțeleagă că trebuie să se spele cu săpun 20 de secunde, puteți pune sclipici pe mânuțe și să se spele până când scapă de tot sclipiciul, îi puteți implica în activitățile casnice sau în pregătirea cinei.
Exemplul personal, mai valoros decât orice explicație!
Mai mult decât orice vorbă, orice demonstrație sau teorie fără esență, comportamentul nostru, al părinților, reprezintă mai mult decât orice. Pentru copii, părinții sunt modelul demn de urmat, cei pe care îi copiază în orice ar face. Așa că, dacă vreți să fiți corecți, iar copiii să respecte regulile de igienă cu naturalețe, mai întâi trebuie să fiți voi un model de urmat.
Nu mai omiteți să vă spălați pe mâini când ieșiti de la toaletă, când intrați în casă, nu mâncați cu același tacâm, păstați obiceiuri și comportamente corect, cât mai mult cu putință. Abia apoi puteți avea pretenția ca și cei mici să se comporte la fel.
Pandemia COVID-19 și importanța igienei celor mici
Suplimentar față de celelalte reguli de igienă, apare obligația de a nu atinge fața sub nicio formă, de a strănuta în pliul cotului, de a șterge nasul într-un mod care scade considerabil șansa de infectare. Aceste reguli noi, deși aparent exagerate, îi apără pe ai noștri copii de suferință inutilă și ne permite să ne continuăm viața, cu mici schimbări, așa cum o știam noi înainte.
Cu perseverență, regulile devin un automatism
Chiar dacă ne simțim copleșiți, iar copiii resimt din plin grijile noastre, stresul care ne consuma fiecare fărâmă de energie, nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm sufocați de tot ce trăim. Putem încerca să ne concentrăm pe tot ce înseamnă soluții, metode de gestionare a stărilor anxioase, dar, în același timp, trebuie să normalizăm stările celor mici, să îi învățăm că paza bună trece primejdia rea, iar câteva mici reguli de igienă pot face atât experiența grădiniței, cât și viața de zi cu zi să fie sigure, iar orice fel de boală să fie ceva foarte rar.