Reguli de urmat pentru un blind date
Cu totii am trecut prin momentul acela cand, dupa o perioada de singuratate, un prieten sau, mai rau, matusa ori bunica iti spune ca stie pe cineva potrivit pentru tine. Poate ca ai zambit, ai dat din cap, apoi mai mult ca sigur te-ai panicat si ai vrut sa pleci, dar din bun simt, ai raspuns: „Serios?” Si asta a fost tot: te-ai trezit cu o prima intalnire aranjata, fara sa-l cunosti catusi de putin pe cel cu care te vei intalni.
In ziua de azi este mult mai usor sa te pregatesti de un blind date. Si spunem asta deoarece puteti schimba cateva mesaje online si poti afla cateva informatii despre persoana cu care te vezi chiar si din profilul acesteia, de pe retelele de socializare. Cand te duci la o astfel de intalnire, nu trebuie sa ai asteptari prea mari si cel mai important e ca nu trebuie sa arati daca esti dezamagita.
Sfaturi si reguli pentru un blind date reusit:
- Prima regula a unui blind date este sa nu ajungi niciodata prima. Nicio femeie nu-si doreste sa se aseze singura la masa si sa-si ocupe timpul butonand telefonul sau uitandu-se spre usa.
- A doua regula este sa iti amintesti faptul ca, daca tu esti emotionata, cel mai probabil si el are aceeasi stare. Asa ca nu-ti folosi rasul de hiena si nu-ti da mereu parul peste umar, deoarece vei parea panicata.
- A treia regula pentru un blind date reusit este sa nu ai asteptari prea mari. Nu vei da peste Johnny Depp sau Hugh Jackman asteptandu-te cu un inel in mana, deci bucura-te de persoana cu care ai intalnirea. Femeile au intotdeauna asteptari prea mari si sunt suparate atunci cand acestea nu le sunt indeplinite. Deci, daca tipul nu e atat de inalt pe cat ti-ai dori, dar are vocea calma si profunda, sau nu are acei pectorali puternici ca ai lui Thor, nu-i nimic, important e ca te asculta si, mai ales, ca a venit la intalnirea cu tine.
- Regula a patra este sa nu vorbesti prea mult ori prea putin. Intr-adevar, este o regula dificila, deoarece este greu sa-ti dai seama cat de mult sau putin vorbesti. In cazul in care tipului ii sclipesc ochii si tine gura usor deschisa, e clar ca vorbesti prea mult, insa daca au trecut 20 de minute fara sa spui ceva, in afara de „da” sau „nu”, cel mai probabil nu comunici suficient. Sunteti doi oameni interesanti, asa ca e imposibil sa nu aveti ceva in comun.
- A cincea regula este sa nu fii nepoliticoasa. Daca a venit la intalnire, sigur a facut mici sacrificii pentru a petrece timpul cu tine, asa ca respecta asta. Chiar daca ti se pare ca intalnirea cu el este plictisitoare si ai realizat ca el nu e nici pe departe genul de iubit pe care ti-l doresti, nu-l trata cu lipsa de respect. Fa-te placuta si termina intalnirea intr-un mod agreabil.
Din fericire, aceste reguli pot face ca blind date-ul tau sa fie unul placut; chiar daca nu este dragoste la prima vedere, macar te-ai ales cu un nou prieten.
Citeste si Cum te comporti la prima intalnire?
Text: Iulia Ghergu