Riscurile sarcinii în funcţie de vârsta mamei
Prima consultație medicală la medicul obstetrician este foarte importantă, deoarece două treimi din sarcinile cu risc crescut pot fi identificate prin simpla anamneză. Cele mai multe elemente care amenință sănătatea mamei și copilului sunt de origine socio-economică, greu de influențat. Lipsa de educație și sărăcia sunt factori care pot duce la apariția unei sarcini neașteptate, nedorite, încă de la o vârstă fragedă.
Sarcini cu risc în funcție de vârsta mamei
Sarcina survenită la fete cu vârsta sub 16 ani este în mod special considerată sarcina cu risc, deoarece, la această vârstă, organismul nu este suficient dezvoltat ca să asigure nevoile necesare creșterii și dezvoltării mamei și fătului. Gravida minoră nu este matură psiho-emoțional, existând astfel riscul să nu respecte în totalitate indicațiile medicale și să părăsească copilul la naștere.
Pe de alte parte, o sarcină cu risc este considerată și cea a pacientei cu vârsta peste 35 de ani, deoarece viitoarea mamă are o predispoziție spre afecțiuni medicale care să necesite o supraveghere particulară în timpul gravidiei. De asemenea, există un risc mai crescut de a avea un copil cu trisomia 21. La gravidele peste 35 de ani, uneori sunt prezente și afecțiuni ginecologice care pot influența sarcina, cum ar fi o conizaţie în antecedente pentru o leziune precanceroasă, colul fiind mai scurt și existând riscul de avort și, mai târziu, de naștere prematură.
Medicul trebuie să observe atașamentul femeii față de sarcină, stresul unei sarcini nedorite prin eliberarea unei cantități excesive de catecolamine putând reduce debitul sangvin și determină o întârziere de creștere.
Între 20 și 24 ani este perioada cea mai fertilă a unei femei, iar problemele care pot să apară legate de vârstă sunt scăzute, cu șanse mici de a dezvolta hipertensiune arterială sau de a se instala un diabet gestatţional. Acest lucru nu mai este valabil în cazul mamei cu vârsta peste 35 de ani − riscul de tensiune arterială se dublează în comparație cu mamele tinere, iar riscul de diabet gestational este de trei ori mai mare la această vârstă. Apare și riscul de varice, de toxicoză sau de pierdere a sarcinii. Medicul ar putea indica pacientei, atunci când există o suspiciune de sindrom Down sau alte afecțiuni genetice, un test de amniocenteză.
Pe plan psihologic și emoțional, apariția unei sarcini la vârstă tânără poate duce la frustrări legate de neîmplinerea profesională, amânarea carierei sau renunțarea la serviciu. La peste 35 de ani, gravida este pregătită din punct de vedere psihologic să devină mamă și să-și întrerupă cariera o perioadă de timp, în timp ce gravida peste 40 de ani va avea mai multă răbdare cu nou-născutul, mai ales că a fost un copil mult dorit.
Studiile au arătat că 75% din sarcinile instalate după vârsta de 35 de ani sunt duse la bun sfârșit dacă sunt monitorizate atent de un medic obstetrician, iar, atunci când apare un motiv de îngrijorare, trebuie să se facă un set complet de analize și investigații specifice perioadei în care se află gravida pentru a depista eventualele afecțiuni ale fătului sau ale mamei.