Sarcina: o nouǎ etapǎ din viaţa ta
Orice femeie când află că este însărcinată se simte binecuvântată și privilegiată că are șansa să dea naștere unui bebeluș. Sunt multe femei își doresc să rămână însărcinate, dar nu toate reușesc, fiind vorba de o problemă de fertilitate la ele, la partener sau este o cauză idiopatică. Perioada sarcinii trebuie trăită din plin de către gravidă, deoarece nu se întâlnește foarte des cu ea în viață si trebuie să ținem cont că fiecare sarcină este unică. Sarcina este o stare fiziologică a femeii ajunsă la maturitatea sexuală, prin care trupul și psihicul ei realizează armonia deplină, împlinirea menirii sale biologice și sociale.
1. Miracolul de a fi mamă
Pentru fiecare mamă, perioada în care a fost însărcinată reprezintă un adevărat miracol. Totul pleacă de la două celule care se contopesc și formează o viață care peste puțin timp va spune „mama”. Gravida are o strălucire aparte pe durata sarcinii, acum este momentul când două inimi bat în același corp. Este fantastic sentimentul când mama percepe primele mișcări ale bebelușului. Se creează o conexiune incontestabilă între cei doi. Gravidele trebuie să fie vesele, bucuroase, să încerce să nu se supere sau să plângă, deoarece bebelușul simte toate stările mamei, iar educația lui începe încă din burtică.
2. Femeile însărcinate au risc mai mic de a dezvolta cancer de sân
Apariția sarcinii înainte de vârsta de 30 de ani poate scădea riscul de apariție al cancerului de sân. Cercetătorii nu știu exact de ce, dar se speculează că un factor cheie îl reprezintă modificările care apar la nivelul țesutului mamar o dată cu sarcina. Un hormon produs în timpul sarcinii, hCG stimulează celulele mamare să se maturizeze, ceea ce determină de fapt modificări permanente ale glandelor mamare. Aceste variații pot duce la prevenirea cancerului de sân.
3. Aprecierea celor din jur
O femeie însărcinată emană bucurie, voie bună, liniște, făcând în jurul ei lumea să zâmbească doar când ea și burtica apar. Oamenii sunt mai grijulii cu femeile însărcinate, le oferă prioritate la cumpărături, la bancă sau în transportul în comun. Sarcina exercită o influență și asupra întregii familii sudând-o și oferindu-i armonie și stabilitate, acest lucru se reflectă și asupra întregii comunități.
4. Atenție la alimentație pe viitor
Întotdeauna se recomandă ca gravida să mănânce sănătos, să evite alimentația fast food și băuturile carbogazoase. Astfel că, în această perioadă, gravida este mai atentă la ceea ce consumă, citind cu atenție eticheta de pe produsele alimentare. Cu alte cuvinte sarcina reprezintă o oportunitate pentru femeie de a îşi dezvolta un plan corect de nutriție și de obiceiuri sănătoase pentru tot restul vieții.
5. Gândirea pozitivă
Sarcina activează toate funcțiile endocrine, astfel că gravida are o frumusețe fizică aparte: pielea devine mai catifelată, ochii mai strălucitori, părul mai bogat și mai lucios, formele ei se rotunjesc. În același timp, în cursul sarcinii se atinge cel mai înalt grad al echilibrului psihic și afectiv. Gravidele sunt optimiste, pozitive făcându-și numeroase planuri legate de venirea bebelușului pe lume.
Farmaciile Catena întâmpină mămicile, dar şi femeile care se pregătesc să rămână însărcinate, cu cardul Mama şi Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de până la 22%.