Semne ca te intalnesti cu un barbat instabil emotional
Sunteti la inceput de relatie si inca nu ai reusit sa-l cunosti cu adevarat pe partenerul tau? Cu toate ca iti place din multe puncte de vedere si aveti momente cand va simtiti minunat impreuna, exista si mici neconcordante intre voi, insa nu stii sa le punctezi si cu atat mai putin sa le elimini? Ei bine, poate ar fi bine sa-i descoperi tipologia inainte de a te indragosti iremediabil de el. Daca este un barbat instabil emotional, atunci relatia voastra va deveni una toxica si tu vei avea cel mai mult de suferit. Iata principalele semne ca te intalnesti cu un barbat instabil emotional!
Nu are incredere in tine
Chiar daca sunteti la inceput si nimic nu-i da dreptul sa nu-ti acorde increderea cuvenita, el o face si o face constant, ceea ce inseamna ca, de fapt, nu are incredere in el. Este foarte posibil sa fi trait o trauma in relatiile anterioare si sa devina precaut intr-un mod exagerat. Tine cont ca acest aspect va duce, mai devreme sau mai tarziu, la deteriorarea relatiei, cu atat mai mult cu cat tu ai un grad de moralitate ridicat.
Este gelos fara motiv
De la neincredere la adevarate crize de gelozie nu este decat un pas, iar un partener instabil emotional va avea tot timpul impresia ca vrei sa-l minti si sa-l inseli. Daca te suna constant atunci cand nu sunteti impreuna, iti urmareste fiecare pas pe retelele de socializare si devine recalcitrant atunci cand iesi cu prietenele tale, relatia voastra nu va avea niciun viitor. Nesiguranta lui si frica de a te pierde il vor conduce, inevitabil, catre acte de gelozie pe care nici cea mai puternica femeie din lume nu le poate trece cu vederea.
Te desconsidera
Un barbat instabil emotional nu se va simti in largul lui alaturi de o femeie capabila sa se descurce singura, prin urmare va incerca, poate chiar inconstient, sa te desconsidere, sa te faca sa te simti inferioara si astfel sa te poata controla. Daca te jigneste, te injoseste si te face sa te simti prost, este semn ca nu este demn de tine. De asemenea, daca reprosurile sunt la ordinea zilei, sfatuieste-l sa-si caute alta mai buna si iesi din aceasta relatie.
Te invinovateste
Indiferent de cum stau lucrurile si de cine a luat decizia finala, daca ceva nu iese bine, tu esti vinovata in ochii lui si nu conteneste sa-ti arunce in fata acest aspect. Instabilitatea emotionala naste adevarate frustrari si va ajunge in timp sa dea vina pe tine pentru toate esecurile si neplacerile din viata lui. Nu-ti doresti sa fii crucificata emotional pentru inchipuirile lui, nu-i asa?
Te restrictioneaza
Din cauza neincrederii in sine, un barbat instabil emotional va avea tendinta intotdeauna sa-ti impuna limite, ba mai mult, adevarate restrictii care, cu timpul, iti vor afecta viata sociala si, implicit, personalitatea. Nu accepta ca partenerul tau sa-ti filtreze prietenii, sa-ti aleaga garderoba sau sa-ti impuna un anumit statut in societate, de exemplu sa renunti la locul de munca pentru a fi casnica, o mentalitate des intalnita in mediul rural.
Ce este de facut?
Daca barbatul de langa tine merita, ai ajuns sa-l iubesti si despartirea ar fi o tragedie pentru tine, stai de vorba cu el. Nu garantam ca prin comunicare i-ai putea trata instabilitatea emotionala, insa l-ai putea face sa accepte o vizita la un psiholog si astfel sa caute radacinile reale ale fricilor sale. Tine cont ca instabilitatea emotionala a partenerului, mai devreme sau mai tarziu, te va afecta si pe tine si o relatie toxica este un stimul puternic al problemelor de sanatate, atat fizice, cat si psihice.
Citeste si Fetele bune iubesc baietii rai
Text: Madalina Manole