Semne fizice dupa care recunosti un infidel
Schimbarile comportamentale ale partenerului, modificarile de climat conjugal, lipsa afectiunii, nasc semne de intrebare asupra infidelitatii. Exista cazuri cand partenerul este destul de abil in disimulare incat ofera in continuare afectiune si atentie in relatie pentru a masca faptul ca ascunde ceva. Cand un om se simte vinovat el poate deveni neobisnuit de afectiv sau atent cu persoana pe care o insala pentru a-si masca infidelitatea, dar si pentru a-si usura vina. Exista si un alt tip de comportament atunci cand are ceva de ascuns si anume – poate evita partenera, se naste rusinea si nu mai poate privi in ochi persoana pe care o insala, se distanteaza si nu mai comunica de teama de a fi intrebat direct despre comportamentul lui sau de teama de a i se cere explicatii.
Persoanele care au fost inselate descriu aceasta etapa destul de sumar, evidentiind incapacitatea in care se afla dar si o dorinta destul de mare sa descopere adevarul. Tensiunea si conflictul interior devin din ce in ce mai puternice si nu mai pot fi gestionate. Instinctul iti spune ca se intampla ceva, dar nu stii ce. Observi doar ca se comporta ciudat si intuiesti ca ascunde ceva.
Cum poti sa afli daca te insala: indicii evidente
Infidelitatea este complicata si de obicei lasa indicii, dupa cum spun majoritatea specialistilor – persoana care insala trebuie sa faca prea multe ajustari mentale, fizice si emotionale pentru a se desprinde. In general partenerul fidel simte ca ceva este diferit la celalalt, ceva subtil, de neinteles, la care nu se gasesc modalitati potrivite de comunicare.
Nu exista o formula magica care sa ne indice sigur ca partenerul insala, dar corelarea modificarilor de comportament cu unele indicii fizice, la care explicatiile sunt derizorii, ne conduc mai repede catre elucidare.
Retragere, indepartare, evitare sau chiar ignorarea, sunt comportamente pe care multe persoane care au fost inselate le raporteaza la partenerii lor. El devine absorbit de gandurile lui, planurile lui, aspecte ce pana acum erau deschise fata de partener, insa acum se observa dezinteresul fata de acesta. Incep sa se faca resimtite aceste aspecte si in intimitate, din ce in ce mai des sunt invocate lipsa chefului sau oboseala. Este adevarat ca oricine poate traversa perioade mai dificile sau mai incarcate si atunci resimte o dispozitie mai apatica insa cand aceasta se generalizeaza si se invoca oboseala ca o strategie de a scapa de sex, devine fara doar si poate un motiv de ingrijorare pentru celalalt partener.
In paralel cu lipsa chefului pentru intimitate sau sex apare intrigant de contrastant un chef aparte de a se ingriji, de a-si cumpara haine noi, de a-si cumpara parfumuri scumpe, de a-si schimba look-ul, de a pierde in greutate. Burtica care pana acum nu era o problema a devenit subiect de maxima atentie. Cum sa dea burtica jos, ce camasa e potrivita la sacou, parfumul si apa de gura care au devenit indispensabile, devin preocupari din ce in ce mai evidente la partenerul care insala. Merge frecvent la sala de sport si nu mai considera un efort acest lucru, sau gaseste timpul necesar pentru sport si recreere, aspect care altadata ar fi fost aproape imposibil de rezolvat. Gaseste energie si ravna pentru viata facand lucruri pe care nu le-a mai facut inainte sau interese neasteptate. Are energie si entuziasm pentru ce poate face in afara casei si o contrastanta lipsa de energie sau interes pentru ce ar putea fi facut in interiorul casei.
Dar fiecare situatie e unica si nu exista nicio regula ca aparitia unor semne ca cele de mai sus va garanteaza ca partenerul va insala. Exista o multitudine de factori care ar putea determina o persoana sa actioneze diferit fata de o linie comportamentala obisnuita sau incadrata de unele tipare cunoscute.
Citeste si Infidel sau inselat. Cine sufera mai mult?
Text: Ionela-Janina Sabou, psiholog