Semne precoce ale sarcinii dupa transferul embrionar (FIV)
Noile tehnici de reproducere asistata implica o responsabilitate importanta pentru medicul ginecolog, care trebuie sa stabileasca indicatiile, beneficiile, riscurile fiecarei metode, adaptate la fiecare cuplu infertil in parte.
Ce intelegem prin FIV?
Fertilizare in vitro (FIV) este o metoda de tratament a sterilitatii atat feminine, cat si masculine, fiind introdusa in Europa inca din 1978 si de atunci a cunoscut o extindere rapida, deoarece numeroase cupluri sufera in zilele noastre de infertilitate, care reprezinta o problema de sanatate publica. Metoda consta in obtinerea unuia sau mai multor ovocite mature prin punctia ovarelor sub control ecografic, urmata de fecundarea in laborator cu sperma, avand doua parti: una medicala si una de biologie. Fertilizarea in vitro este o procedura medicala care creste sansele unui cuplu steril sa devina parinti, totodata aceasta tehnica este acceptata din punct de vedere etic. Atunci cand indicatiile medicale sunt respectate, numarul de embrioni transferati este maxim 3. Surplusul de embrioni in urma acestei tehnici reprezinta o mare problema de etica, inca in dezbatere.
Primele semne ce apar dupa transferul embrionului
Femeia care a avut o interventie de fertilizare in vitro cu transfer de embrioni, trebuie sa-si faca la 12-14 zile de la data transferului un test de sarcina la domiciliu. Viitoarea mama trebuie sa fie atenta la schimbarile care incep sa apara in aceasta perioada in cazul in care embrionul s-a implantat.
- Amenoreea sau lipsa menstruatiei reprezinta principalul semn functional al instalarii embrionului.
- Spotting-ul poate sa apara ca urmare a fixarii embrionului la peretele uterin, acesta se poate manifesta ca o mica sangerare, cat sa pateze lenjeria intima. Aceasta sangerare de implantare poate sa apara la 10-14 zile de la embriotransfer. Uneori aceasta sangerare se poate asocia si cu dureri pelviabdominale.
- Sensibilitate la nivelul sanilor cu cresterea acestora in volum. Apar tuberculii Montgomery, care sunt glande sudoripare modificate. Schimbarile hormonale apar la doua saptamani de la implantare poate sa determine o crestere a sensibilitatii saniilor, manifestata prin durere la atingere, se pot simti grei si plini.
- Greturile si varsaturile sunt unele dintre cele mai clasice simptome ale graviditatii, ele pot sa apara la doua sau trei saptamani de la embriotransfer. Greata apare de obicei dimineata, insa poate sa apara in orice moment al zilei sau chiar noaptea. Femeile insarcinate au mirosul mai dezvoltat, astfel ca mancarea gatita, parfumurile puternice sau fumul de tigara poate sa produca greata la inceputul sarcinii.
- Oboseala este unul din primele simptome care apare, din cauza progesteronului care este crescut. Trebuie sa tinem cont ca femeile cu embriotransfer vor avea pana la 10 saptamani tratament cu progesteron, acesta facand parte din protocolul de fertilizare. Progesteronul in cantitate mare poate sa produca stare de somnolenta.
- Iritabilitatea poate sa apara la inceputul sarcinii, din cauza fluxului crescut de hormoni care duce la o emotivitate accentuata, iar viitoarea mamica are tendinta sa planga mai des.
Farmaciile Catena intampina mamicile, dar si femeile care se pregatesc sa ramana insarcinate, cu cardul Mama si Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de pana la 25%.