Sfaturi pentru renuntarea la biberon
Pe masura ce creste, bebelusul face tranzitia normala de la biberon la cana cu tetina. Pentru cei mai multi copii, aceasta etapa se desfasoara in jurul varstei de 1 an. Si totusi, de ce este nevoie ca aceasta tranzitie sa aiba loc?
- Tranzitia la cana ii da incredere in sine copilului prin faptul ca il lasa sa participe intr-un mod activ la momentele mesei. Ii imbunatateste, de asemenea, coordonarea si functia motorie a manipularii obiectelor;
- Bautul din cana este benefic pentru dintii bebelusului. Atunci cand sunt consumate din biberon (lapte, ceai indulcit, suc de fructe), lichidele au tendinta sa stagneze mai mult timp in gura. Zaharul natural din aceste lichide are astfel mai mult timp sa afecteze dintii;
- Scade riscul de obezitate. Exista cateva studii preliminare care asociaza riscul crescut de obezitate cu folosirea biberonului la varste peste 2 ani. Bebelusii obisnuiti la varste mai mari cu biberonul ajung sa consume din lichide precum laptele si sucul de fructe mai multe calorii decat ar trebui.
Sfaturi practice pentru renuntarea la biberon:
- Cumparati canite cat mai colorate si placute la atingere pentru bebelusi;
- Introduceti canita, ca simplu obiect la inceput, in campul vizual al bebelusului la fiecare ora de masa. In aceasta etapa, o puteti aduce in atentia copilului inclusiv in momentele de joaca;
- Scadeti progresiv cantitatea de lichide baute din biberon in favoarea canitei;
- Interactionati cu bebelusul cat se poate de mult verbal si vizual in timpul orelor de masa, in asa fel incat sa-l incurajati sa participe cat de mult poate mai ales la manipularea tacamurilor.
Indiferent daca optati pentru scoaterea brusca sau treptata a biberonului in favoarea canitei, aceasta etapa vine, de cele mai multe ori, in mod natural si marcheaza un moment in care bebelusul se bucura in mod evident de participarea lui activa la orele de masa.
Text: Dr. Alexandra Barzan, medic pediatru