Sfaturi pentru sângerarea după naștere
Imediat după naștere mama se liniștește și se află într-o stare generală bună, deși este epuizată de efort. Pulsul și tensiunea arterială se normalizează. La palpare uterul devine dur, retractat și fundul uterin se află sub ombilic.
Farmaciştii Catena recomandă Rilastil Stretch Marks, cremă prevenire şi contracarare vergeturi. Mai multe detalii despre produs găsiţi AICI.
Sângerarea, o problemă?
Se consideră că o pierdere importantă de sânge mai mult de 500 de ml de sânge în primele 24 de ore după nașterea pe căi naturale și mai mult de 1000 de ml după operația de cezariană. Valoarea este cu totul relativă pentru că sângerările mai mari pot fi bine suportate de lăuza sănătoasă și invers, o lăuză cu anemie preexistentă sarcinii suportă greu orice pierdere de sânge. Cunoaștem faptul că în sarcină se produce o hipercoagulabilitate, cu creșterea factorilor de coagulare: factorul I, VII, VIII IX, X, fibrinogenul. Aceasta creștere este considerată o rezervă pentru a asigura hemostază uterină după naștere.
Cât durează perioada de lăuzie?
Dacă mama a născut natural sau prin cezariană există 6 săptămâni de recuperare care poartă numele de perioada postpartum. Fiecare mamă are ritmul său de recuperare, iar simptomele în perioada de lăuzie diferă.
După naștere, sângerarea postpartum, adică lohiile pot dura până la 6 săptămâni. Sângerarea mai abundentă se înregistrează în primele 3 până la 10 zile, apoi aceasta scade în cantitate, iar lohiile sanguinolente devin în următoarele 3 zile serosanguinolente, pentru ca apoi să devină seroase. După doua săptămâni devin albicioase. În primele zile se elimină circa 50 g/zi, pentru ca apoi, cantitatea zilnică să scadă la 10-20 g. Sângerarea imediat nașterii poate fi formată din sângele rămas, țesut din uter și mucus.
Recomandări pentru proaspetele mămici
Indicat ar fi ca de fiecare dată când mama urinează sau are scaun să se spele local cu apă și săpun, mai ales dacă există traumatism la nivelul perineului (ruptură de perineu grad I, II, III sau IV).
Mamele trebuie să evite eforturile fizice și să nu ridice obiecte grele în afară de bebelușul lor, deoarece există riscul de sângerare. Majoritatea lăuzelor au un anumit grad de anemie la care se asociază si fatigabilitate.
În primul rând lăuzei îi sunt recomandate absorbantele care au un strat de bumbac, fiind evitate cele cu textură de plastic. Absorbantele de slabă calitate pot provoca alergii și iritații la nivelul vulvei și perineului.
Nu sunt indicate absorbantele interne pentru că poate crește gradul de infecție, deoarece orificiul cervical extern, cât și cel intern sunt deschise și pot pătrunde cu ușurință bacteriile.
Dacă mama observă cheaguri de sânge mari sau dacă sângerează mai mult de un absorbant extern în fiecare oră este indicat să meargă imediat la medicul ginecolog pentru a se exclude o hemoragie postpartum.
Un aspect modificat al lohiilor arată în fapt procese patologice ca endometrita, retenție de lohii, traumatisme si hemoragii, hematometrie.
În cazul în care sângerarea se asociază cu un miros înțepător sau febră, acestea pot fi semnele unei infecții. Lăuza trebuie să meargă la spital pentru a se recolta lohiocultură și a i se efectua o ecografie în vederea conduitei terapeutice.