Simptomele cauzate de prezenta nodulilor la sani
Din momentul in care o fata ajunge la pubertate, menarha (prima menstruatie ) fiind semnul declansator al perioadei de pubertate, cand incepe dezvoltarea glandelor mamare (sanii) si pana la sfarsitul vietii sale hormonale, pot fi sesizate diverse modificari la nivelul sanilor de natura a consistentei acestora, volumului, culorii sau perceptia durerii. Pentru a putea diferentia patologicul de fiziologic este necesar sa cunoastem modificarile ce au loc in mod normal la nivelul sanilor si anume modificari de volum, consistenta sau durere in perioda menstruatiei.
Prezenta nodulilor la sani
Sesizarea prezentei nodulilor la nivelul sanilor este deseori intamplatoare sau in timpul unui examen medical de rutina. Din punct de vedere statistic al histopatologiei acestora cei mai frecventi sunt cei de natura benigna (margini netede, contur clar, mobilitate crescuta) comparativ cu cei maligni si rareori pot fi prezenti la ambii sani.
Odata cu instalarea perioadei de pubertate au loc modificari hormonale ce conduc la cresterea in volum a glandei mamare. Prezenta durerilor sesizate la nivelul sanilor de catre pacienta (mastodiile) este perceputa in mod frecvent la femeile tinere cat si la cele care au intrat in perioada de menopauza. Este important pentru pacienta ca acestea sa constate aceste modificari si sa se prezinte la un medic in vederea stabilirii naturii acestor noduli, fiind important sa se faca diferenta dintre un tesut mamar sanatos si unul nesanatos,mai ales in zona exterioara a sanului unde se observa aceste modificari de consistenta si volum.
Modificarile fibrochistice ale sanului
Modificarile fibrochistice ale sanului apar in jurul varstei de 30-40 de ani, nu reprezinta un grad crescut de risc, desi aceste modificari sunt de natura nodulara, ele determinand doar senzatia de disconfort sau de durere perceputa de catre pacienta la nivelul sanului. Nodulii pot fi unici, solitari sau multipli, pot fi rezultatul unor modificari hormonale (estrogen si progesteron) sau rezultatul unor incidente de natura traumatica (traumatisme la nivelul sanilor). Ca volum pot fi mici la debut sau in momentul sesizarii acestora de catre pacienta, dar pot creste in dimensiuni si consistenta in perioada menstruatiei, durerea sesizata de catre pacienta fiind perceputa ca o “arsura” .
Stimularile hormonale la nivelul tesutului mamar
Pacientele aflate in perioada de menopauza au o predispozitie mai mica in a dezvolta noduli la nivelul sanilor de natura benigna sau maligna deoarece stimularile hormonale la nivelul tesutului mamar sunt mai reduse,ramand pe primul loc al cauzalitatii aparitiei nodulilor doar traumatismele. Fibroadenoamele sunt cele mai frecvente tumori de natura benigna ale sanului, sunt formatiuni cu o consistenta crescuta, de forma rotunda – ovalara, elastice, mobile si de obicei nedureroase, iar ca varsta de aparitie din punct de vedere statistic s-a raportat grupa de varsta 20-30de ani.Un nodul poate fi confundat la palpare si cu un hematom care s-a format in urma unor loviri accidentale la nivelul sanului de aceea se recomanda ca in cazul suferiri unor traumatisme (accidente de circulatie –purtarea centurii, sportive etc )in zona sanilor pacientele sa consulte un medic de specialitate.
Ce este papilomul intraductal?
O alta formatiune cu caracter nodular este papilomul intraductal ce se dezvolta in ductul galactofor in apropierea mamelonului, frecvent aparand o secretie mamelonara care este insotita de durere si sensibilitate crescuta. Ca tratament in cazul prezentei nodulilor la nivelul sanilor se recomanda de regula tratamentul chirurgical (excizia acestora), in functie de natura nodulului stabilita in urma examenului histopatologic adoptandu-se tehnica specifica.
Text: Dr. Andreea Hetea, obstetrica-ginecologie