Sindromul Meigs: cauze, complicatii, diagnostic si tratament
Sindromul Meigs este caracterizat prin triada tumora benigna ovariana, colectii lichidiene pleurale (hidrotorax) si colectii lichidiene peritoneale (ascita). Semnele dispar rapid dupa rezectia tumorii ovariene, fara a exista riscul de recidiva ulterioara.
Tumora ovariana este de obicei reprezentata de fibromul ovarian (cel mai frecvent), insa se pot gasi si tecoame, chistadenoamane sau tumori de granuloasa.
Sindromul pseudo-Meigs este caracterizat prin prezenta acelorasi semne, insa este vorba de alte tumori benigne ovariene decat fibroamele ovariene. Acesta poate aparea si la pacientii cunoscuti cu lupus eritematos.
Incidenta de aparitie a sindromului Meigs
Incidenta de aparitia a sindromului Meigs este mica, sub 1%. Ascita se regaseste in circa 10-15% din cazurile diagnosticate de fibroame ovariene, iar subfuziunile pleurale in circa 1% din cazuri. Mecanismul de aparitie a colectiilor lichidiene este incomplet elucidat. Una dintre teorii explica aparitia ascitei prin mecanismul de iritatie peritoneala in urma contactului tumorilor solide, rugoase cu suprafata peritoneala, stimuland astfel productia de lichid peritoneal. Alte teorii explica aparitia colectiilor lichidiene doar in cazul tumorilor mai mari de 10 cm sau in cazul existentei unei componente mixoide. De asemenea, stimularea secretiei poate fi mediata chimic sau din cauza compresiei directe asupra vaselor sangvine si limfatice sau din cauza torsiunii ovariene. Aparitia lichidului pleural este si mai controversata, insa cantitatea pare sa fie in relatie directa cu cantitatea de ascita. Desi sindromul Meigs mimeaza o patologie maligna, fiind o boala benigna, prognosticul este foarte bun in conditiile unei conduite optime. Riscul de malignizare al fibroamelor ovariene este de sub 1%.
Tabloul clinic al sindromului Meigs
Tabloul clinic poate include istoric de fatigabilitate, dispnee, crestere brusca in greutate sau scadere brusca, cresterea circumferintei abdominale, dereglari menstruale. La examinarea obiectiva, pacientele pot prezenta tahipnee si tahicardie, dispnee, raluri, masa pelvina prezenta palpabila, desi nu este o regula. Ascita poate fi prezenta.
Investigatiile clinice si paraclinice presupun analize complete de sange si urina, radiografie pulmonara, investigatii ultrasonografice, CT, RMN si paracenteza/toracocenteza. Acestea vor evidentia tablou biochimic in parametri normali, prezenta masei tumorale ovariene si colectiile lichidiene – ascita, hidrotorax. Colectiile lichidiene analizate sunt negative pentru celule maligne. In paralel se poate face dozarea markerului tumoral – CA 125 −, aceasta nefiind insa folosita ca test de screening.
In contextul unor nivele crescute de CA125 si a prezentei tumorii ovariene si ascitei, nu poate fi exclus un proces malign pana la examenul histopatologic. In sidromul Meigs, CA 125 poate fi crescut, dar nu la valorile corelate cu procesele maligne. De retinut insa ca acesta nu este un test screening si un nivel normal de CA 125 poate fi prezent si in cazul existentei unui proces malign.
Pacientii cunoscuti cu lupus eritematos pot prezenta nivele crescute de CA 125 si ascita, dar fara a se putea obiectiva tumora ovariana. Prezenta de implanturi peritoneale (carcinomatoza peritoneala) pledeaza catre patologie maligna. Pacientele pot prezenta istoric familial de cancer ovarian.
Diagnostic si tratament
Conduita clinica vizeaza scaderea disconfortului dat de colectiile lichidiene si pleurale prin efectuarea paracentezei si toracocentezei. Laparotomia exploratorie cu stadializare chirurgicala reprezinta tratamentul de electie. Examenul anatomopatologic extemporaneu (intraoperator) cu confirmarea benignitatii umorii ovariene este esential pentru stabilirea conduitei conservatoare chirurgicale.
La pacientele aflate in plina fertilitate este suficienta anexectomia unilaterala. In cazul pacientelor aflate in menopauza se prefera anexectomia bilaterala cu histerectomia totala sau, ocazional, anexectomie unilaterala. Semnele si simptomele sindromului Meigs dispar in decurs de cateva saptamani dupa cura chirurgicala a tumorii ovariene, riscul de recidiva postoperator fiind foarte mic.
Text: Dr. Stavri Andreea
Medic specialist obstetrica-ginecologie
