Sindromul pica − afectiune intalnita la femeile insarcinate
Sindromul pica reprezinta o tulburare psihica ce consta in ingestia in repetate randuri de substante necomestibile: pamant, nisip, creta, bureti etc.
Aceasta afectiune este frecvent intalnita in randul copiilor cu o incidenta de cca. 25-30% (in special intre 12 si 24 de luni) si poate fi regasita ulterior si la adult, insa intr-un procent mai scazut. Din fericire, cazurile de sindrom pica asociate sarcinii sunt rare.
Este adevarat ca majoritatea pacientelor insarcinate pot avea „pofte”, insa, in general, acestea se refera la asociatii alimentare ce pot parea un pic ciudate (de exemplu, muraturi cu inghetata). Ingestia de substante fara valoare nutritiva si cu posibile efecte adverse asupra organismului matern tin de sfera patologicului.
Cauzele aparitiei sindromului pica in sarcina
Motivul pentru care poate aparea acest sindrom in timpul sarcinii nu este inca elucidat. Exista speculatii ca sindromul apare in contextul incercarii organismului de a obtine suplimente vitaminice si minerale care lipsesc sau nu sunt absorbite corespunzator in urma consumului normal de alimente. Altii relationeaza sindromul cu deficienta de fier din organism. Totusi, sindromul pica poate aparea in contextul unor tulburari mentale severe.
Cele mai frecvente substante ingerate in timpul sarcinii
Cele mai frecvente substante ingerate in timpul sarcinii sunt reprezentate de pamant, lipici, detergent de vase, creta, pietre, pasta de dinti, sapun, naftalina si scrum de tigara. Sunt mentionate cazuri de ingestie de bureti de vase, par, plastic, vopsea etc., cazuri care s-au soldat cu spitalizari de cele mai multe ori in urgenta si interventii chirurgicale laborioase.
Consumul acestor substante poate fi nociv atat pentru mama, cat si pentru fat, in primul rand din cauza potentialului toxic si infectios. De asemenea, anumite substante ingerate pot interfera cu absorbtia normala substantelor nutritive alimentare, creand serioase deficite nutritive. Nu in ultimul rand, ingestia acestor substante poate provoca ocluzii intestinale, perforatii ale organelor interne etc.
Gravidele aflate in situatia de a dezvolta dorinta de a ingera substante non-nutritive trebuie sa informeze cat mai rapid atat medicul curant, cat si membrii familiei sau cercul de prieteni pentru a putea primi ajutor in gestionarea acestui sindrom si impiedicarea ingestiei substantelor periculoase.
Farmaciile Catena intampina mamicile, dar si femeile care se pregatesc sa ramana insarcinate, cu un nou card, Mama si Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de pana la 25%.
Text: Dr. Stavri Andreea
Medic specialist obstetrica-ginecologie