Specificul psihoterapiei in cazurile de maternitate timpurie

Este indicat ca atat in timpul sarcinii, cat si dupa sarcina un psiholog sa acorde suport de specialitate minorei aflate in situatia unei sarcini nedorite.

Sarcinile nedorite sunt rezultatul educatiei sexuale precare, tinerele fete aflandu-se mult prea devreme in situatia de asumare a rolului de mama, situatie pentru care nu sunt pregatite, neavand nici echilibrul afectiv pentru acest lucru si nici abilitatile parentale formate.

Interventiile de specialitate le au in vedere atat pe adolescentele care urmeaza sa devina mame, cat si pe parintii acestora, in general pe mamele lor care preiau o parte din responsabilitatile de crestere a copilului nascut, de acceptare a situatiei pentru ca tanara mama sa poata sa-si continue scoala etc. Tinerele urmeaza sa invete ce inseamna a fi mame, urmarindu-se o crestere a nivelului de responsabilitate, de constientizare, de pregatire psihologica pentru ceea ce inseamna a deveni mama la o varsta atat de frageda.

Adolescentele care au suferit un abuz sunt, de cele mai multe ori, dependente emotional, imature afectiv si, in cele mai multe cazuri, devin dependente de partenerul de viata. Un alt lucru stiut este ca adolescentele care au trecut printr-un abuz emotional pot deveni ele insele mame abuzive fata de propriii copii, tipologia relatiei cu parintii lor sau cu persoanele adulte cu care au avut experiente sexuale va fi transferata in relatia cu propriii copii, relationarea de tip agresiv sau iubirea de tip posesiv conducand la infranarea maturizarii afective a acestora.

Evenimentele tensionante atat din cadrul familiei in legatura cu acceptarea/inacceptarea situatiei, cat si reprezentarile ulterioare ale experientei sexuale ce a generat graviditatea prematura sunt declansatoare ale sentimentelor negative ale adolescentei, respingerii, negarii, regresiei si imaturitatii emotionale.

Psihoterapia in astfel de cazuri va avea in vedere urmatoarele aspecte:

– dobandirea de catre tanara mama a unor comportamente ancorate in realitatea ivita (maternitatea si cresterea copilului), controlul impulsurilor si stabilitatii emotionale, diminuarea starilor emotionale negative;
– dezvoltarea personala a tinerei mame va conduce la invatarea unor comportamente responsabile fata de copil, intelegerea a tot ceea ce inseamna comportament parental, acceptarea si intelegerea valorilor comunitatii la care se raporteaza;
– revenirea comportamentelor de deschidere si disponibilitate relationala cu membrii familiei, colegii, prietenii etc, reluarea activitatilor de socializare, reluarea studiilor si scolarizarii, insertia sociala, diminuarea comportamentelor de autoizolare;
– cresterea stimei de sine prin invatarea unor comportamente in care sa se valorifice in relationarile cu familia, prietenii, colegii, profesorii etc si cresterea gradului de incredere in relatiile cu acestia; totodata, invatarea unor abilitati de comunicare a nevoilor si asteptarilor proprii in relationarea cu familia, cercul de prieteni etc si perceperea locului si rolului in cadrul familiei si/sau comunitatii al mamei si copilului;
– diminuarea sentimentelor de vinovatie;
– diminuarea oricarui stres suplimentar si centrarea pe realitatea ivita, dezvoltarea mecanismelor de control si autocontrol psihic.

Psihoterapia va urmari doua directii: recapatarea autonomiei personale, stabilitatea emotionala, cresterea stimei si a increderii in fortele proprii, integrarea sociala si constientizarea statutului specific al mamei si copilului si totodata recastigarea iubirii de sine, a imaginii de sine si a increderii de sine, constientizarea importantei formarii si dezvoltarii comportamentelor dezirabile viitoare.

Text: Ionela-Janina Sabou

Psiholog cu libera practica in psihoterapie cognitiv-comportamentala