Stresul si necesitatea combaterii acestuia
Traim intr-o lume in care stresul cotidian este in continua crestere pe toate planurile, economic, socio-familial, profesional, politic, ecologic, ceea ce conduce la o confruntare permanenta cu o diversitate de probleme. Indiferent de varsta, sex, profesie, cultura, etnie, ideologie sau religie, oamenii traverseaza perioade cu risc dezadaptativ mai mic sau mai mare.
Ceea ce inseamna ca avem nevoie cu totii de ajutor specializat pentru a putea depasi obstacolele diverse care apar in calea dezvoltarii noastre, a relationarii cu semenii, in lupta continua pentru supravietuire si de integrare a traumelor psiho-emotionale. Un astfel de ajutor specializat il reprezinta consilierea psihologica.
Cui se adreseaza consilierea psihologica?
Consilierea psihologica se adreseaza persoanelor care se confrunta cu blocarea capacitatilor uzuale de a face fata provocarilor vietii, ca si problemelor survenite in educarea si dezvoltarea lor.
De asemenea, este necesara in situatii de impas existential, pierderi si traume, suferinta psihica si somatica in contextul anumitor maladii, interventii chirurgicale, accidente etc. Clientii pot fi indivizi, cupluri si familii sau grupuri, organizatii si colectivitati.
Care este scopul acesteia?
In munca de consiliere psihologica, scopul este sprijinirea clientilor in a-si rezolva problemele prin resurse proprii, prin modificarea atitudinilor, conceptiilor si comportamentelor manifestate in contexte existentiale de viata. Foarte importante sunt autoacceptarea prin explorarea de sine, constientizare si schimbare a perspectivei evaluative asupra problemelor de viata, cat si modificarea realista si pozitivarea imaginii de sine. Astfel, consilierul are rolul de a-l oglindi pe client in contextul situatiei cu care se confrunta si de a-l ajuta sa-si constientizeze propriile nevoi, asteptari si posibilitati de a face fata sau de a rezolva si depasi problemele personale, fara a-i sugera propriile explicatii.
Care este eficienta serviciilor de consiliere psihologica?
Succesul unei consilieri consta in posibilitatea clientului de a nu ramane ancorat sau dependent de consilier, ca urmare a deblocarii capacitatii sale de a-si gestiona si rezolva problema intr-un mod responsabil. Acest lucru presupune ca persoana asistata a invatat sa gaseasca solutii adecvate problemelor sale, sa-si asume consecintele, sa evite repetarea erorilor si, in caz de esec, sa aiba capacitatea de a se remotiva pentru o noua incercare de solutionare a problemelor, utilizandu-si toate disponibilitatile si neasteptand permanent o noua forma de ajutor. Astfel, clientul invata sa se autoajute, acceptandu-si in acelasi timp limitele si solicitand sprijin numai atunci cand nu si-l poate oferi singur, cu adevarat.
Esecul muncii de consilier se observa atunci cand clientul stagneaza in reactii de negativism, inertie, lamentativitate, neajutorare si dependenta sau isi agraveaza reactiile dezadaptative ori se ancoreaza in conduite de santaj emotional, comportament protestatar sau revendicativ, perseverand in eroare si autosabotandu-se.
Uneori, contextul socio-familial sau cel socio-cultural pot frana sau defavoriza demersul unei consilieri individuale. Lucrul cu familia extinsa sau cu colectivitatea, intr-o maniera sistemica, largeste sansele unei interventii corecte, de succes.
Text: Ioana-Corina Marcu
Consilier psihologic experientialist – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei