Teste anuale pe care orice femeie trebuie sa le faca
Orice femeie trebuie sa se preocupe si sa se intereseze de sanatatea ei, iar acest lucru implica efectuarea unor baterii de teste specifice. Intotdeauna se incearca preventia bolilor, pentru a se evita tratarea acestora.
Examenul Babes-Papanicolau
Testul Babes-Papanicolau este o examinare care permite identificarea precoce a modificarilor celulare in 85% din cazurile de neoplasm cervical si aproximativ 40% din cele de endometru. Reprezinta o metoda de screening anual la persoanele active sexual si cu varsta mai mare de 18 ani. Are un rol important in detectarea celulelor neoplazice din secretia cervicala si vaginala. Acest test este indicat mai ales la persoanele cu istoric familial pozitiv pentru cancerul cervical, la persoanele cunoscute cu infertilitate sau la cele care sufera de boli cu transmitere sexuala.
Ecografia transvaginala
Ecografia transvaginala este o ecografie pelvina neinvaziva de evaluare a tractului genital feminin. Se recomanda aceasta examinare pentru a identifica chisturi ovariene, abcese tuboovariene, uter fibromatos, boli inflamatorii pelvine, endometru uterului ingrosat sau neoplazii.
Secretie cervicala/vaginala
Secretia cervicala/vaginala este indicata atunci cand pacienta se confrunta cu prurit anogenital si/sau drenaj purulent, pentru diagnosticarea boliilor cu transmitere sexuala si pentru stabilirea unui tratament antibiotic adecvat. Infectiile din sfera ginecologica pot fi determinate de Ureaplasma urealyticum, Gardnerella vaginalis,Trichomonas, Neisseria gonorrhoeae, Staphylococcus aureus, Treponema pallidus.
Urocultura
Femeile sunt mai des predispuse la infectii urinare decat barbatii, asadar trebuie sa faca anual un examen al urinei. Urocultura are rolul de a identifica tulpinile patogene resposabile de infectia de tract urinar. Majoritatea microorganismelor necesita 24 de ore pentru a creste in cultura astfel incat pot aparea rezultate preliminare dupa circa o zi de la recoltare. In unele cazuri pot fi necesare 48-72 de ore pentru identificarea bacteriilor. Urocultura se efectueaza in general atunci cand sumarul de urina prezinta modificari sugestive pentru infectie urinara.
Mamografia
Mamografia prezinta o sensibilitate de aproximativ 85% in detectarea cancerului mamar, trebuie sa tinem cont ca majoritatea cancerelor nediagnosticate fiind localizate in prelungirea mamara axilara. Studiile actuale au aratat ca circa 35% din neoplasmele de san sunt nepalpabile si pot fi identificate doar prin mamografie. Mamografia se indica in caz de mastodinii, secretii exprimate mamelonar, retractie tegumentara sau eroziuni localizate la nivelul areolei mamare, evaluarea pozitiei, formei si dimensiunilor formatiunilor palpabile la nivelul sanului, cat si in cazul monitorizarii postoperatorii si postiradiere.
Hemoleucograma
Hemoleucograma reuneste informatii privitoare la populatiile de eritocite, leucocite si trombocite oferite de un analizator automat. Prin masurarea a mii de elemente celulare din sangele periferic se obtin date importante intr-un timp foarte scurt despre numarul, tipul, dimensiunile, forma si o parte din caracteristicile celulare. Hemoleucograma este o analiza de screening fiind indicata in anemii si evaluarea raspunsului la tratament, in petesii, sangerari, hemoragii, menometroragii, in detectarea afectiunilor hematologice, neoplasmelor si tulburarilor imunologice.
Farmaciile Catena va recomanda cardul Safe for You, care va ofera posibilitatea de a achizitiona produse pentru contraceptie si pentru uz feminin cu pana la 25% REDUCERE.
Text: Dr. Hetea Andreea Obstetrica – Ginecologie