Tipuri de sterilet
Steriletul reprezinta o metoda eficienta, sigura si reversibila de contraceptie prin introducerea unui corp strain produs dintr-un material solid in cavitatea uterina. Rata de aparitie a unei sarcini la o femeie cu sterilet este cuprinsa intre 0,3 si 2 la 100 de femei pe an. In prezent, intalnim doua tipuri de sterilete, si anume dispozitive intrauterine „inerte” si dispozitive intrauterine bioactive. Eficacitatea dispozitivelor intrauterine este dependenta de competenta celui care a inserat dispozitivul intrauterin, de varsta la care a fost implantat steriletul si de durata de utilizare a acestuia.
Modele de dispozitive intrauterine
Dispozitivele intrauterine „inerte” au in compozitie polietilena si sunt prescrise atunci cand exista o contraindicatie pentru sterilete care contin cupru sau in cazul sinechiilor uterine.
Dispozitivele intrauterine bioactive sunt de doua tipuri:
● sterilete cu cupru: generatii noi de dispozitive intrauterine au adus la o imbunatatire a cresterii suprafetei firului de cupru, a mansonului de cupru, cat si a nucleului de argint in fir. Ionii de cupru actioneaza asupra endometrului, producand modificari biochimice, enzimatice, iar asupra spermatozoiziilor si a blastocistului au efect toxic.
● sterilete cu progestativ (progesteron/levonorgestrel): reprezinta o combinatie de contraceptie hormonala intrauterina. Aceste sterilete actioneaza asupra endometrului, determinand o reactie de decidualizare si de atrofie glandulara, blocand receptorii de estrogen si progesteron.
Ambele tipuri de sterilete determina o crestere a numarului de leucocite, atat in lichidul uterin si tubar, cat si in endometru. Dispozitivele intrauterine pot fi folosite ca metoda de contraceptie pentru orice femeie, fiind recomandat mai ales la femeile multipare si mai putin la cele nulipare.
Avantajele si dezavantajele steriletelor
Dispozitivele intrauterine au ca mod de actiune principal crearea unor conditii endometriale nefavorabile nidatiei prin efect mecanic si traumatic, modificari vasculare si biochimice, reactie inflamatorie, iar din punct de vedere secundar actioneaza asupra glerei cervicale, a transportului gametilor masculini, oului, fecundatiei, blastocictului, asupra miometrului, trompelor si spermatozoizilor.
Avantajele dispozitivelor intrauterine:
• metoda de contraceptie eficienta;
• nu interfereaza cu actul sexual;
• metoda reversibila de contraceptie;
• nu prezinta efecte adverse sistemice;
• nu necesita o actiune zilnica;
• poate fi utilizat si pe parcursul alaptarii;
• usor de acceptat de catre organism in cele mai multe cazuri;
• este ieftin din punct de vedere al raportului cost-beneficiu pe termen mediu si lung.
Avantajele steriletului cu progestativ:
• eficacitate de lunga durata, de aproximativ 5 ani;
• diminuarea fluxului menstrual, in unele luni cu absenta menstruatiei;
• diminuarea dismenoreei;
• scade riscul de anemie;
• scade riscul infectios;
• reduce penetrabilitatea spermatozoizilor in mucusul cervical;
• inhiba ovulatia.
Contraindicatiile insertiei dispozitivului intrauterin:
• cavitate uterina neregulata;
• sangerare vaginala nediagnosticata;
• terapie imunospresiva;
• boala inflamatorie pelvina in faza acuta;
• boala Wilson;
• istoric de endocardita bacteriana;
• infectie cu HIV sau SIDA;
• boala valvulara cardiaca;
• infectii vaginale;
• alergii la materiale din care sunt confectionate;
• expunere recenta la o boala cu transmitere sexuala.
Farmaciile Catena va recomanda cardul Safe for You, care va ofera posibilitatea de a achizitiona produse pentru contraceptie si pentru uz feminin cu pana la 25% REDUCERE.
Text: Dr. Hetea Andreea – Obstetrica-Ginecologie