Totul despre al treilea trimestru de sarcina
Al treilea trimestru de sarcina poate deveni o provocare atat fizica cat si emotionala pentru gravida.
Sfaturi pentru al treilea trimestru de sarcina:
- In ultimul trimestru de sarcina, cresterea fetala este accelerata. Acest lucru se rasfrange si asupra gravidei care acumuleaza un exces ponderal intr-un timp mai scurt.
- Diametrul abdominal se mareste considerabil, miscarile gravidei devin mai greoaie, iar oboseala isi spune mai repede cuvantul. Unele activitati fizice pot deveni limitate parte din cauza diametrului abdominal crescut, parte din cauza efortului depus care oboseste rapid gravida.
- Tot datorita kilogramelor in plus, precum si din cauza schimbarii centrului de greutate odata cu marirea abdomenului, in ultimul trimestru de sarcina vor aparea mai frecvent durerile de spate.
- Curbura fiziologica lombara se accentueaza si va fi nevoie de un suport lombar in conditiile statului pe scaun, care sa relaxeze coloana vertebrala. Plimbarile usoare sunt si ele recomandate pentru a relaxa musculatura. Masajul de relaxare este recomandat pentru a preveni sau indeparta durerile de spate.
- Daca pana in acest moment gravida nu a apelat la utilizarea incaltamintei plate, in al treilea trimestru de sarcina este de luat in considerare.
- Odata cu cresterea diametrului abdominal si a distensiei peretelui abdominal poate aparea senzatia de durere sau disconfort la nivel ombilical si nu numai, precum si senzatia ca burta „cade”. Exista pe piata multiple variante de centuri special create pentru sustinerea abdominala care atenueaza considerabil senzatia de disconfort.
- Odata cu cresterea fetala accelerata caracteristica celui de al treilea trimestru, spatiul intrauterin devine din ce in ce mai neincapator. Miscarile fetale sunt mult mai bine conturate si mai puternice, iar uneori pot crea o stare acuta de disconfort gravidei.
- Somnul devine mai dificil pentru gravida, acesteia fiindu-i greu sa isi gaseasca o pozitie comfortabila.
- Este recomandata ridicarea trunchiului pe 2-3 perne pentru a usura respiratia pe parcursul noptii. De asemenea gravida se poate confrunta cu perioade de insomnii. Mictiunile frecvente nocturne devin o reala problema.
- Nu se mai recomanda dormitul in decubit dorsal pentru a preveni sindromul de vena cava – uterul comprima vasele importante de sange abdominale impiedicand irigarea corespunzatoare a creierului matern.
- Uterul devine din ce in ce mai reactiv. Contractiile Braxton Hicks sunt reprezentate de contractii nedureroase ale uterului care se manifesta prin senzatia de intarire a abdomenului. Apar predominant in a doua jumatate a zilei, in special dupa efort fizic. Aceste contractii devin mai dese odata ce se apropie termenul de nastere.
- Cresterea aciditatii gastrice caracteristice ultimului trimestru de sarcina precum si ascensionarea diafragmului consecutiv cresterii volumului uterin duc la aparitia pirozisului (senzatia de arsura la nivelul esofagului), senzatie exacerbata in special in a doua jumatate a zilei si pe parcursul noptii. Esofagita de reflux reprezinta o patologie suparatoare a ultimului trimestru de sarcina.
- Daca pana in al treilea trimestru nu au existat modificari notabile ale membrelor inferioare, acum edemul gambier si varicele isi pot face aparitia. De asemenea patologia hemoroidala este extrem de des intalnita. Este recomandat masajul gambelor pentru a reduce edemul si odihnirea picioarelor la acelasi nivel cu sezutul pentru a usura intoarcerea venoasa.
Farmaciile Catena intampina mamicile, dar si femeile care se pregatesc sa ramana insarcinate, cu cardul Mama si Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de pana la 25%.
Text: Dr. Stavri Andreea
Medic specialist obstetrica-ginecologie