Trucuri pentru mame nedormite
Scenariile in care bebelusul doarme toata noapte, plange foarte rar, iar mama are timp sa arate impecabil la orice moment al zilei, sa fie odihnita si mereu cu zambetul pe buze sunt cat se poate de nerealiste. Majoritatea mamelor dorm putin spre deloc mai ales in primele luni de viata ale celui mititel si au nevoie de fiecare secret pentru a trece cu brio peste aceasta etapa grea.
De ce plang atat de mult bebelusii?
Singura metoda de comunicare pe care bebelusii o au e prin plans. Plang ca le e foame, sete, ii doare ceva, le e cald sau frig, au pusee de crestere, salturi mentale sau s-au plictisit. Plansul, pana la o anumita varsta inseamna comunicare, iar parintii au datoria sa ii linisteasca, sa le confirme ca sunt acolo, langa ei. Este epuizant, mai ales ca unii copii vor numai in brate, dar d usor-usor, copilul intelege ca sunteti acolo tot timpul, invata sa comunice si altfel, sa aiba rabdare si asa, lucrurile se aseaza.
De ce mamele sunt cele care se trezesc imediat la primul zgomot?
Majoritatea mamelor se plang ca ele se trezesc imediat in timp ce partenerul doarme nestingherit chiar daca bebelusul plange chiar langa el. Explicatia sta in existenta instinctelor materne declansate de nastere prin abundenta de hormoni. In plus, creierul reptilian dicteaza sa linistim cat mai repede un bebelus care plange ca sa nu atragem atentia animalelor salbatice ce pandesc prada. Chiar daca nu mai locuim in pestera, instinctele tot au ramas active.
Alt aspect pe care trebuie sa il urmarim e faptul ca tatal copilului stie ca mama e mereu acolo, dispusa sa il linisteasca imediat pe cel mic, dar daca ii lasam responsabilitatea doar lui, am fi surprinse sa vedem ca se trezeste imediat.
Incercati sa va implicati partenerul la fel de mult. Chiar daca cel mic e alaptat, tot poate sa schimbe el scutecul, sa vi-l aduca la alaptat, sa incerce sa il linisteasca.
Cum sa recuperezi somnul?
Cu cat accepti mai repede ca somnul, cel putin pentru cativa ani, n-o sa mai fie ce a fost, cu atat o sa-ti fie mai bine. In loc sa plangi dupa o noapte de somn neintrerupt, mai bine te bucuri de 3 ore legate de somn. De asemenea, incearca sa dorm si peste zi cand doarme cel mic. Majoritatea treburilor casnice pot fi facute cu cel mic in sistem de purtare ergonomic, in carucior sau in balansoar. Roaga-l pe partener ca macar in weekend sa il preia el pe bebelus cat tu mai dormi macar jumatate de ora.
Cum ramai functionala cu somn putin?
Pare greu de crezut, dar putem functiona cu putin somn. Sigur, nimeni nu se poate astepta sa fii in forma maxima mereu, dar incearca sa iei lucrurile mai usor si sa nu ai pretentii uriase de la tine. Din pacate se pune o presiune uriasa pe femeia care abia a nascut: sa arate impecabil, sa fie mereu vesela, sa gateasca mereu, casa sa fie impecabila, cariera sa fie infloritoare. Alege sa te bucuri de copil in concediu de crestere si mai putin sa satisfaci cerinte sociale nerealiste.
Care sunt trucurile folosite de majoritatea mamelor?
Profita de fiecare farama de ajutor. Sigur, credem ca doar in bratele noastre copilului ii merge cel mai bine, dar nu pateste nimic daca il preia si tatal, bunica, vecina, cat tu iti tragi sufletul.
Stabileste intalniri de joaca cu alti copii. Cu ocazia asta mai schimbi o vorba cu alti parinti, copiii se joaca si timpul trece mai usor.
Implica-i pe bunici cat poti de mult. Cu totii ne amintim cu drag de zilele petrecute la bunici. E drept, rari sunt bunicii care nu mai muncesc, care locuiesc la curte, dar asta nu inseamna ca nu poti sa valorifici relatia nepot-bunic.
Mananca sanatos si variat. Sanatatea ta este foarte importanta nu doar pentru tine, dar si pentru cel mic. Mergi regulat la control si ia suplimente la recomandarea medicului.
Foloseste un sistem de purtare ergonomic. Astfel copilul este la pieptul tau si se simte in siguranta, iar tu poti sa ai mainile libere.