Umilirea. Formele umilirii si efectele negative in relatia de cuplu
Trauma suferita intr-o relatie abuziva creste in timp. Este un traseu crescendo de durere, de instrainare, de devalorizare, pe care victima il parcurge simtindu-se prinsa in capcana si simtindu-se mizerabil chiar inainte de comportamentul manifest al partenerului. De ce spunem chiar inainte? Deoarece partenerul poate sa manipuleze afectiv pe cineva, pentru a pastra relatia, insa isi ascunde foarte bine tot ceea ce face in exteriorul relatiei. Tradarea si inselarea pot fi simtite, chiar daca nu sunt declarate sau chiar daca nu este manifestata violenta fizica sau verbala. Chiar daca este vorba de un abuz emotional, verbal sau fizic, este greu de inteles ca cineva fata de care v-ati manifestat iubirea, va aduce in postura de victima.
De multe ori, partenerul pare ca nici nu-si da seama ca ceea ce face este gresit, sau dimpotriva va aduce invinovatiri pentru aceasta situatie.
Forme ale umilirii si efectele ei negative:
- Insulte sau aluzii subtile transformate in amenintari si jigniri in public. Se urmareste supunerea persoanei si controlul ei, deoarece este stiut ca rusinea fata de ceilalti determina pana la urma un comportament de supunere si ascultare a dorintelor si nevoilor sale.
- Abuzul verbal manifestat prin insulte fata de aspectul fizic, a inteligentei, sau a valorii personale. Scopul este acela de a va prejudicia imaginea, astfel incat sa deveniti dependenti de acceptarea lui si de a nimanui altcuiva.
- Violenta fizica care poate incepe subtil cu o pozitie intimidanta, cu incalcarea spatiului personal, o mana ridicata, o apucare de brat sau o palma rapida pentru a va atrage atentia. Abuzatorii stiu ca este nevoie de timp pentru a se rupe de sotul/sotia sau partenerul lor si isi manifesta furia.
- Controlul excesiv. Iti controleaza agenda personala, telefonul, parolele la e-mail, vizitele pe care le faci, iti impune programul, iti limiteaza oportunitatile de a cunoaste oameni, iti ingradeste socializarea, deoarece doreste sa devii total dependent(a) de e si sa te indepartezi de alte persoane care ti-ar putea veni in ajutor.
- Schimbari imprevizibile ale dispozitiei. Abuzatorul poate avea schimbari de dispozitie uluitoare si totodata contrariante pentru victima. Poate trece rapid de la starea de furie la romantism, manifestand santajul emotional.
- Iti minimizeaza eforturile, implicarea, actiunile, tratandu-te ca pe un copil. Nu-ti ia in seama planurile, propunerile, initiativele, deciziile, dimpotriva va cauta sa te invinovateasca pentru orice mica greseala evidenta sau inventata de el. Iti critica defectele si devine defensiv sau chiar furios atunci cand incerci sa corectezi greselile.
- Discreditarea celor apropiati (familie, prieteni) pentru a te convinge ca nu pretuiesc relatia voastra si pentru a te indeparta de ei. Gaseste ca aceasta modalitate este eficienta pentru a te supune controlului lui.
- Acuze si invinuiri pentru tot ceea ce nu merge bine in relatie. Abuzatorii intorc situatiile astfel incat sa ii scoata vinovati pe partenerii lor, ei nu isi asuma nicio vina.
- Manipularea. Scopul este sa te determine sa te indoiesti de tine sau de valoarea pe care o ai. De aceea majoritatea victimelor abuzului si umilintei, continua sa se scuze fata de partener sau sa ii ierte comportamentul crud.
- Te forteaza sa-ti sacrifici nevoile si preferintele tale pentru a le satisface pe ale lui. Nu este dispus sa se adapteze nevoilor sau asteptarilor tale, considerand prioritare doar nevoile lui.
Citeste si Ce le determina pe femei sa ramana intr-o relatie abuziva?
Text: Ionela-Janina Sabou, psiholog