Un raport UNICEF spune că 2 oameni din 5 nu au condiții minime să se spele pe mâini
Raportul UNICEF atrage atenția asupra faptului că 43% dintre școli, la nivel mondial, dispun doar de dotări minime care să permită spălatul pe mâini. Este o situație care afectează aproximativ 818 milioane de copii, mai ales în condițiile în care spălarea cu săpun a mâinilor este esențială pentru a ține piept bolilor infecțioase, inclusiv COVID-19.
Conform aceluiași raport, aproape 75% din populația țărilor slab dezvoltate nu are acasă condiții minime care să permită spălatul pe mâini.
7 din 10 școli nu au nici măcar un loc în care elevii să își spele mâinile
Kelly Ann Naylor, directorul adjunct al UNICEF pe probleme de apă, salubritate și igienă, a declarat: „Pandemia a scos în evidență rolul crucial pe care îl joacă igienă mâinilor în prevenirea bolilor. De asemenea, a relevat o problemă preexistentă în cazul multora: milioane de copii nu au posibilitatea să se spele pe mâini cu săpun în locul în care s-au născut, trăiesc și învață.”
Raportul UNICEF arată că în țările mai slab dezvoltate, 7 din 10 școli nu au nici măcar un loc în care elevii să își spele mâinile cu apă și săpun. Atunci când a debutat pandemia de coronavirus, 3 din 4 copii învățau în școli care nu aveau acces nici măcar la dotări minime pentru menținerea igienei personale.