Virginitatea pastrata pana la o varsta inaintata
In lumea in care traim poate ca vi se pare imposibil sa mai intalnim femei sau barbati care sa isi pastreze virginitatea pana la o varsta mai inaintata. Din pacate, tinerii din zilele noastre isi incep viata sexuala foarte devreme si privesc virginitatea ca pe un lucru de care trebuie sa scape cat mai devreme cu putinta. Acesti tineri ajung sa priveasca actul sexual ca pe ceva la fel de banal ca oricare alta activitate. Mai mult, privind sexul ca pe o joaca, ajung sa intretina relatii intime cu parteneri ocazionali, expunandu-se astfel riscului de a contacta boli cu transmitere sexuala sau de a avea o sarcina nedorita.
Motive care amana pierderea virginitatii!
La polul opus se afla tinerii care amana la nesfarsit momentul inceperii vietii sexuale. Asa se face ca “prima data” are mari sanse sa se transforme in “niciodata”. Desi sunt din ce in ce mai putini tineri care aleg sa ramana virgini pana mai tarziu, exista si asemenea situatii.
Motivele sunt diverse. Fie pentru ca educatia rigida din sanul familiei si orietarea religioasa le impun acest lucru, fie pentru ca li s-a vorbit in termeni negativi despre sexualitate, fie pentru ca au suferit o forma de abuz/ hartuire in trecut, fie pentru ca, pur si simplu, nu a aparut inca persoana potrivita. Bineinteles ca exista si situatii in care diverse boli fizice sau psihice impun virginitatea tarzie.
Considerata o virtute in trecut, pastrarea virginitatii pana tarziu are atat avantaje cat si dezavantaje. Daca banalizarea virginitatii si inceperea prea devreme a vietii sexuale atrag dupa sine cresterea riscului de a contracta boli cu transmitere sexuala, pastrarea virginitatii prea mult timp poate aduce frigiditate in cazul femeilor si tulburari de ejaculare in cazul barbatilor.
Avantajul pastrarii virginitatii, dincolo de protectia impotriva bolilor, este ca ofera persoanei in cauza acea nota speciala de a te darui trup si suflet unui singur partener, aceluia pe care il iubesti. Iar acest lucru nu este deloc demodat. Si nici nu va fi vreodata, indiferent cat de frivole vor fi vremurile in care traim.
Exista un moment propice renuntarii la virginitate?
Momentul propice pierderii virginitatii este altul pentru fiecare in parte, insa ar fi de preferat sa asteptam pana suntem maturi din punct de vedere sexual si suntem considerati adulti, adica dupa 18 ani. Pe langa maturitate, indicat ar fi sa ne aflam si langa persoana potrivita pentru ca “prima data” sa ramana memorabila. De aceasta “prima data” vor depinde si asteptarile pe care le vom avea de la o relatie intima, dar si felul in care vom percepe intimitatea langa partener.
A fi pregatit pentru pierderea virginitatii presupune, in primul rand, sa-ti doresti acest lucru si sa nu fi constrans (de partener, de societate), apoi este necesar sa ai incredere in partener (de preferat sa existe o relatie intre voi si mai mult decat o atractie fizica), sa nu te gandesti la lipsa de experienta (stangaciile au farmecul lor) si sa te concentrezi doar pe simturi. Nu mai este cazul sa reamintesc ca protectia este vitala inca de la primul contact sexual.
Text: Psiholog Loredana Andrei