Vitaminele prenatale in sarcina: ce importanta au?
Suplimentarea aportului de vitamine pe parcursul sarcinii ramane un subiect controversat. Piata farmaceutica ofera o gama larga de suplimente vitaminice destinate perioadei sarcinii, insa oare isi au ele rostul si ar trebui prescrise tuturor gravidelor? Cel mai recent studiu de specialitate publicat in iulie 2016 cu privire la dieta gravidelor atrage atentia ca, in majoritatea cazurilor, suplimentarea cu vitamine si minerale in sarcina reprezinta „o pierdere de timp si bani”.
Recomandarile legate de suplimentarea acidului folic pentru prevenirea defectelor de tub neural si suplimentarea vitaminei D raman valabile si recomandate pentru toate categoriile de gravide.
Aport vitaminic suplimentar in preconceptie
In prezent, un numar mare de gravide iau suplimente vitaminice si minerale care, in mod uzual, contin peste 20 de elemente, incluzand vitaminele B1, B2, B3, B6, B12, C, D, E, K, acid folic, iod, magneziu, fier, cupru, zinc si seleniu. Conform specialistilor, pacientele ar trebui sa se orienteze mai degraba asupra unei diete echilibrate si sanatoase in scopul prevenirii carentelor nutritive.
Deficientele de oligoelemente esentiale au fost constatate in cadrul anumitor complicatii in sarcina, cum ar fi preeclampsia, restrictia de crestere intrauterina, defecte de tub neural, deformatii osoase si greutate mica la nastere. Astfel, au fost create variate combinatii multivitaminice si suplimente minerale pentru a putea preveni sau scadea riscul aparitiei acestor complicatii. Totusi, studiile de specialitate atrag atentia ca nu exista nicio dovada clinica pentru ca toate pacientele insarcinate sa ia suplimente multivitaminice, in afara suplimentarii cu acid folic si vitamina D, conform recomandarilor in vigoare.
Suplimentarea vitaminica si de oligominerale
In prezent, se recomanda suplimentarea atat preconceptual, cat si in sarcina cu 400 micrograme de acid folic pana in saptamana a 12-a de sarcina pentru prevenirea defectelor de tub neural (structura embrionara din care se formeaza sistemul nervos fetal si maduva spinarii). De asemenea, se recomanda suplimentarea cu 10 micrograme de vitamina D, supliment ce va fi luat si pe perioada alaptarii.
In mod cert, suplimentarea vitaminica si de oligominerale este esentiala in cazul pacientelor cu deficite si carente nutritionale importante. In cazul acestora, doar adoptarea unei diete echilibrate nu este suficienta pentru a corecta in timp util deficitele materne si pentru a sustine o dezvoltare fetala corespunzatoare.
Totusi, pentru marea majoritate a celorlalte paciente, simpla adoptare a unei diete echilibrate inca din perioada de preconceptie este suficienta, fara a fi nevoie de aport vitaminic suplimentar.
Din pacate, societatea actuala bazata pe industria fast-foodului si a alimentelor superprocesate, ritmul alert si lipsa sportului fac ca tot mai multi indivizi sa nu beneficieze de aportul nutritiv zilnic recomandat si indicat intr-o alimentatie sanatoasa. Cu toate acestea, pare logica orientarea catre o dieta echilibrata, cu un aport zilnic suficient de fructe si legume, carne si lactate si aport hidric corespunzator, in locul investitiei in complexe multivitaminice si minerale costisitoare.
In concluzie, conform celor mai recente studii, complexele multivitaminice si minerale nu sunt recomandate pentru uzul general, ci doar in cazurile selectate de deficite nutritionale majore. De asemenea, orice gravida trebuie sa primeasca supliment de acid folic si vitamina D pentru a asigura buna dezvoltare a embrionului.
Farmaciile Catena intampina mamicile, dar si femeile care se pregatesc sa ramana insarcinate, cu un nou card, Mama si Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de pana la 25%.
Text: Dr. Stavri Andreea
Medic specialist obstetrica-ginecologie